Patru din zece lucrători din Grecia nu au asigurare socială, ceea ce produce statului elen pierderi de cel puţin şase miliarde de euro pe an, potrivit celui mai recent raport al Instituţiei de Asigurări Sociale şi estimărilor experţilor, informează joi agenţia de presă Xinhua.
Procentul de angajaţi neasiguraţi se ridică la 70% în sectorul agricol, jumătate din aceştia fiind imigranţi, în multe cazuri persoane care au intrat în ţară ilegal şi nu au permis de şedere sau de muncă, conform raportului.
Experţii eleni atribuie amplitudinea acestui fenomen costurilor salariale suplimentare pentru angajaţii legali şi auditurilor ineficiente, iar problema pare să se agraveze în contextul crizei financiare acute prin care trece Grecia de la sfârşitul anului 2009 şi al creşterilor succesive ale taxelor în această ţară.
În 2011, proporţia lucrătorilor angajaţi fără asigurare socială era de 35%, faţă de 29% în 2010, potrivit estimărilor organismului pentru inspecţia muncii.
În cadrul prezentării raportului la Atena, inspectorii de muncă au afirmat că lipsa de personal, combinată cu lacunele din sistemul juridic, subminează eficienţa controalelor.
Fiecare inspector ar trebui să facă 16.000 de controale pe an pentru a acoperi cele 400.000 de companii în activitate din Grecia, notează agenţia naţională de presă AMNA.
Potrivit estimărilor experţilor şi oficialilor, fondul de asigurări sociale al Greciei ar primi circa şase miliarde de euro în plus pe an, dacă fenomenul ar fi gestionat corespunzător.
Raportul a fost prezentat la doar câteva zile după un atac violent împotriva unor muncitori imigranţi neasiguraţi în vestul ţării, subiect dezbătut intens în presa elenă. Inspectorii de muncă au descoperit că mai mulţi din cei 200 de muncitori din Bangladesh asupra cărora s-au tras focuri de armă la o fermă de căpşuni nu aveau permis de muncă.
SURSA: Agerpres