Piata muncii In Bucuresti si in Vestul tarii, s-a inregistrat cel mai mare procentaj de someri cu studii universitare

Decizia de acceptare a Romaniei in Uniunea Europeana s-a luat de mult. Zilele acestea s-a facut doar oficializarea. Peste noua luni, Uniunea Europeana va mai avea un copil: Romania. Guvernul s-a pregatit sa-i faca zestrea de intrare in lume.




Marea problema a integrarii in Uniunea Europeana o constituie forta de munca. Romanii nu sunt pregatiti sa intre in uniunea largita, chiar la modul propriu. Din totalul somerilor inregistrati, majoritatea provine din randul persoanelor cu nivel de instruire primar, gimnazial si profesional (81%). Potrivit ultimelor date furnizate de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), persoanele cu nivel de instruire liceal si postliceal inregistreaza proportii mult mai mici in rata somajului (16%), procentele scazand semnificativ la nivelul universitar (3,8%).



“Regiunea Bucuresti si regiunea Vest au inregistrat cel mai mare procentaj de someri cu studii universitare. Este evident ca problemele nu sunt ridicate de somerii cu pregatire inalta, ci de cei cu pregatire inferioara, desi in economie, asa cum se poate observa din situatia locurilor de munca vacante pe regiuni, sunt oferite foarte multe locuri de munca pentru muncitori necalificati si meserii de nivel de calificare redusa.” Paradoxul ilustrat de Elena Baboi, director, Directia Managementul Pietei Muncii din ANOFM, la nivelul tarii se regaseste, sub diferite forme, in cadrul regiunilor de dezvoltare.


Bucuresti este de departe cea mai dinamica regiune si a inceput sa atraga, in special, forta de munca cu educatie si calificare inalta. Pe de alta parte, Capitala reprezinta unul dintre cele mai importante “rezervoare” pentru migratie, avand o forta de munca bine pregatita, dinamica si adaptabila, ca de altfel si regiunile Nord-Vest si Vest. Cele mai problematice regiuni sunt Nord-Est, cu o rata de activitate industriala scazuta, rate ridicate de saracie, dar, in acelasi timp, cu crestere demografica. Problematice sunt si regiunile Sud-Est, Sud si Centru, unde restructurarile industriale au produs si produc efecte semnificative. Cazul regiunii Nord-Est este tipic pentru o zona preponderent agricola. Desi se inregistreaza constant rate inalte de ocupare, ponderea se regaseste in agricultura, unde oamenii desfasoara activitati de subzistenta.



Numarul persoanelor care nu isi gasesc un alt loc de munca sau care traiesc din munca la negru, in strainatate, este din ce in ce mai mare. La celalalt pol se situeaza regiunea Centru, care inregistreaza cea mai scazuta rata a ocuparii (46,2%) si cea mai inalta rata de somaj, specifica unei perioade de restructurare economica intensa, pe fondul unui spor demografic negativ. Pe termen scurt, prognozele pentru aceasta regiune nu sunt optimiste. Vor urma noi disponibilizari, in special din minerit si siderurgie, in timp ce oportunitatile pentru dezvoltare sunt incerte.

Piata muncii se confrunta cu probleme structurale

Problemele cu resursele umane din Romania se vor acutiza in momentul aderarii. Necorelarea cerintelor pietei muncii cu politicile de formare profesionala continua, iar masurile luate in domeniul formarii profesionale joaca, deocamdata, un rol marginal. Cheltuielile cu educatia sunt cele mai mici comparativ cu statele central si est-europene, iar somajul in randul tinerilor ramane ridicat. Romania are cel mai mare procentaj de persoane care abandoneaza scoala primara. 23% din tinerii cu varste cuprinse intre 18 si 24 ani parasesc scoala. De asemenea, ne “laudam” si cu cel mai mic procentaj al persoanelor implicate in procesul de invatare pe tot parcursul vietii. Doar 1% din persoanele in varsta de 25-64 ani au participat la un program de formare profesionala cu o durata mai mare de patru saptamani. Jumatate din somerii din Romania sunt pe termen lung si provin, in mod special, din grupa de varsta cuprinsa intre 35 si 49 ani.


Guvernul a facut, deocamdata, doar o estimare a fondurilor ce vor fi alocate Planului national de dezvoltare pentru 2007-2013: circa 58,7 miliarde de euro. Suma va fi repartizata pe sase prioritati de dezvoltare: competitivitate, infrastructura de transport, mediu, resurse umane, dezvoltare rurala si dezvoltare regionala. Cele mai mari investitii se vor face pe componentele transport si agricultura, carora le sunt alocate cate un sfert din totalul finantarilor.


Potrivit asteptarilor guvernamentale, productia industriala va creste, in perioada 2006-2008, cu 4,8%, in special datorita majorarii productiei ramurilor industriei prelucratoare. Ritmul mediu anual de crestere al industriei prelucratoare se estimeaza ca va fi de 5,6%. In aceste conditii, se estimeaza ca rata de crestere a populatiei ocupate in 2007 va fi de 0,4%. Rata ocuparii va fi influentata de fluxul de investitii straine care se asteapta sa creasca semnificativ in urmatorul an. Cea mai semnificativa crestere a ratei ocuparii se va realiza in sectorul serviciilor.


Intensificarea ritmului de crestere a investitiilor va stimula activitatea din constructii. Se estimeaza o majorare a acestora cu un ritm mediu anual de 9,4%, indeosebi ca urmare a extinderii rapide a stocului de spatii locative si neredizentiale, rezultat al externalizarii spatiilor industriale, de depozitare si comerciale, dar si al tendintei populatiei de a migra spre zonele de locuit limitrofe si suburbane. Modernizarea si reabilitarea sistemului national de transport si integrarea retelei nationale in sistemul european vor genera o dezvoltare a ocuparii fortei de munca si in acest sector de activitate. Mai ramane problema pregatirii adecvate a oamenilor pentru a putea face fata acestor provocari economice si integrarii intr-o Europa cu o pregatire pentru munca mult peste nivelul nostru. Dovada, productivitatea crescuta.


Paradoxurile somajului

In mod paradoxal, cele mai multe oferte de munca sunt in Bucuresti, dar si cei mai multi someri. Vanatorii de capete se lupta sa recruteze specialisti din Capitala, dar putini se lasa stramutati in tara.

someri la inceputul anului 2006 (%)

Regiunea
Studii
Etichete: ,
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News

Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook