Compania Naţională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a demarat lucrările de refacere a autostrăzii demolate Orăștie-Sibiu.
Angajații CNADNR au început, încă de săptămâna trecută, lucrările de excavare pentru construcția unui sistem de drenare a apei în zona unde a fost demolată o porțiune din autostrada Orăștie-Sibiu. „Muncitorii au la dispoziție 44 de zile pentru reconstrucția celor aproximativ 225 de metri care au fost demolaţi în septembrie anul trecut. Pentru finalizarea lucrărilor în timp util este nevoie de două schimburi și se va lucra 14 ore/zi”, ne-au declarat surse guvernamenale.
Săptămâna trecută, Consiliul Tehnico-Economic din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a avizat soluţia tehnică pentru zona cuprinsă între km 60+500 – 60+700 aferentă tronsolului de Autostradă Orăștie-Sibiu, faza Proiect Tehnic. „Soluţia tehnică avizată presupune execuţia a 6 tranșei drenante, la o adâncime de 7 m, transversal amprizei autostrăzii, distanţa dintre acestea fiind variabilă, distanţele mai mici sunt în zona cu înălţimea de rambleu mai mare, aceasta distanţă crescând pe masura reducerii înălţimii rambleului. Lungimea acestor tranșei este de 65 m pentru 4 drenuri și de 285 m pentru două dintre acestea. (…). Peste terenul astfel pregătit, se va începe refacerea corpului rambleului din materiale granulare, ranforsate cu geogrile. Baza rambleului este constituită dintr-o pernă de piatră spartă, armată cu geogrile, iar lățimea pernei va fi mai mare decât ampriza efectivă, reducând astfel încărcarea verticală și implicit a efortului tangențial din baza rambleului”, conform CNADNR.