Casa de avocatură „Muşat & Asociaţii” a fost selectată de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri pentru a asigura consultanţă juridică Oficiului Participaţiilor Statului în Privatizări şi Industrie (OPSPI) în procesul de privatizare al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Anul acesta, „Muşat & Asociaţii” a fost desemnată casa de avocatură care va asista statul în două dintre cele mai mari oferte publice de vânzare care vor fi derulate pe Bursa de Valori Bucureşti, oferind consultanţă juridică în procesele de vânzare ale acţiunilor deţinute de statul român la Transgaz şi Transelectrica.
De-a lungul timpului casa de avocatură a fost implicată în privatizări de anvergură pe piaţa locală, cum ar fi asistarea Enel în procesele de privatizare ale Electrica Muntenia Sud, Electrica Banat şi Electrica Dobrogea, asistenţa acordată GE Capital în legătură cu achiziţia Banc Post, prima privatizare a unei bănci româneşti, privatizarea Băncii Agricole către Raiffeisen Bank sau achiziţia combinatului Sidex Galaţi de către Arcelor Mittal.
De asemenea, în ultimii ani, ”Muşat & Asociaţii” s-a implicat în asistarea The Rompetrol Group în derularea ofertei publice de preluare pentru Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Well Services, asistarea Mediterranean Car Company în achiziţia Autoitalia, asistarea fondului de investiţii Platinum Equity în operaţiunea de vânzare a celor trei fabrici Alcoa deţinute în România către Leoni, Kromberg & Schubert şi Sumitomo Electric Wiring Systems, asistarea Alka Pro în vânzarea diviziei de seminţe şi fructe uscate către Intersnack sau asistarea grupul energetic elveţian RePower în achiziţia a 80% din acţiunile Elcomex.