Miliardarul Elon Musk, vrea să facă din Twitter o aplicaţie ”care face totul”. Musk a anunţat că în curând se vor putea efectua apeluri audio şi video pe platformă, la fel ca pe alte reţele de socializare – Instagram şi Facebook sau WhatsApp, relatează AFP.

”În curând se vor adăuga chat-uri audio şi video contului vostru către orice alt utilizator al acestei platforme, ceea ce vă va permite să vorbiţi cu oameni de oriunde în lume, fără să le daţi numărul de telefon”, a anunţat el marţi într-un tweet.

Twitter ar urma să ofere astfel un instrument asemănător celor disponibile deja pe reţelele Instagram şi Facebook.

Va fi rapid și sofisticat

Multimiliardarul, care a cumpărat platforma cu 44 de miliarde de dolari, la sfârşitul lui noiembrie, anunţa desfăşurarea începând miercuri a posibilităţii criptării mesajelor private.

”Acest sistem va deveni rapid mai sofisticat”, scrie el.

Elon Musk multiplică, de când conduce Twitter, schimbări şi noi funcţii ale aplicaţiei – uneori în mod haotic.

El îşi anunţa în noiembrie intenţia de a construi ”o aplicaţie care să facă totul”, care să permită, între altele, criptarea mesajelor, lungirea tweeturilor şi mijloace de plată.

Twitter a fost victima unui atac

Altfel, Twitter a confirmat, acum câteva zile, că a fost victima unui atac de securitate. Compania americană spune că din cauza acestui atac este posibilă o eventuală încălcare a confidențialității.

Utilizatorii acestei platforme au raportat mai multe probleme de ceva timp. După săptămâni de dezvăluiri publice, Twitter a recunoscut că a fost afectată de un „incident de securitate” care a dus la o încălcare a confidențialității.

Potrivit companiei, incidentul a făcut ca postările care erau destinate doar celor mai apropiați prieteni ai utilizatorului să fie afișate public pentru a fi văzute de toată lumea.

Funcția „Cercuri” de pe Twitter permite utilizatorilor să creeze o listă de prieteni selectați care sunt singurii cărora li se permite să le vizualizeze postările, la fel ca funcția „prieteni apropiați” de pe Instagram.

Acest lucru le permite utilizatorilor să împărtășească concepte, imagini sau informații pe care ar prefera să nu fie făcute publice.

Twitter a recunoscut acest defect într-un e-mail trimis utilizatorilor. Potrivit e-mailului, „un incident de securitate care a avut loc la începutul acestui an” ar fi putut permite utilizatorilor care nu făceau parte din cercuri să vizualizeze postări care erau altfel restricționate.