După mai bine de cinci ani în care a condus GlaxoSmithKline în România, Roberto Musneci a decis să-şi schimbe radical cariera. Construind pe ceea ce a învăţat în ultimii ani despre importanţa comunicării instituţionale, el a pus bazele propriei sale firme. 
 
Capital: De ce aţi plecat de la GSK?

 Roberto Musneci: Decizia a fost una discutată de mai mult timp, nu a venit din senin. De fapt, GSK este şi primul meu client. Compania mea se numeşte CMC Consulting and Intermediation; dar nu aş insista prea mult asupra numelui, pentru că se va schimba prin unirea forţelor cu un alt comunicator profesionist de acest tip, din exact acelaşi domeniu. Mai am discuţii şi cu alte companii, posibili clienţi, dar nu din domeniul farmaceutic. Numărul de angajaţi pe care îi voi avea depinde foarte mult de numărul de clienţi. Organizaţia e foarte asemănătoare firmelor de avocatură, cu parteneri şi asociaţi. 
 
Capital: Ce înseamnă afaceri guvernamentale?

Roberto Musneci: De fapt, comunicare instituţională. Companiile se concentrează asupra vânzărilor, marketingului, a operaţiunilor etc. Adesea nu acordă atenţia cuvenită felului în care interacţionează cu mediul extern, în principal cu instituţiile. Există, bineînţeles, unele pieţe mai reglementate decât altele, deci greutatea departamentului de relaţii cu instituţiile diferă de la o afacere la alta. Experienţa mea – nu doar în România, ci şi în alte ţări –, arată că în domenii precum sănătatea, energia, în care gradul de reglementare este mai ridicat, este necesar un dialog structurat, pe termen lung, cu autorităţile. De ce? Pentru că, deseori, comunicatorii instituţionali profesionişti, numiţi lobby-şti, sunt recrutaţi doar când „casa a luat foc“.  
 
Capital: Dar lobby-ul nu este legiferat în România…

Roberto Musneci: Lobby-ul nu este un cuvânt murdar. În SUA este normal să vorbeşti de lobby. În Europa, nu doar în România, prefer să vorbesc de comunicare instituţională. Pentru că oamenii cred că lobby-ul e un fel activitate ilegală. Dar lobby-ul este reprezentarea legitimă a unor interese legitime. Aceasta este definiţia corectă, iar activitatea în sine poate fi numită în mai multe feluri. Există o lege în pregătire, iar ea va separa legitimul de ilegitim. La Bruxelles, sunt 20.000 de lobby-şti, chiar şi companii multinaţionale care au şi coduri etice interne. Autoreglementarea unei industrii este de departe cel mai bun şi mai puternic mod de a pune la punct activităţile, inclusiv în cazul comunicării instituţionale. Mă lupt foarte mult, atât în România, cât şi în Italia, împotriva definiţiei lobby-ului ca activitate ilegitimă.

Capital: Nu vă sperie ceea ce se întâmplă acum cu Guvernul?

Roberto Musneci: Nu. Dar instabilitatea nu ajută deloc în acest moment. Nu am întâlnit până acum o companie care să spună „plec din România din cauza instabilităţii“. Dar am auzit potenţiali investitori, gata să intre în ţară, spunând: „Dar stai puţin, ce se întâmplă acolo“? Dacă aceasta rămâne o perioadă scurtă în care democraţia are un aspect mai violent din punct de vedere politic, atunci nu va afecta mediul de afaceri. Dacă este o instabilitate continuă, am putea pierde oportunităţi. Iar aceste oportunităţi sunt evidente. De exemplu, fondurile structurale, pentru care s-a luptat mult. Trebuie să continuăm reforma sănătăţii, care a început şi merge în direcţia bună, dar care are nevoie să fie continuată. Trebuie să dezvoltăm şi sectorul energetic, justiţia. 
 
Capital: Ce sfaturi aţi da managerilor străini care vin în România?

Roberto Musneci: Primul ar fi să încerce să înţeleagă cât mai bine mediul în care se află, cât mai repede şi, mai ales, în sectoarele foarte reglementate, precum sănătatea, asigurările şi energia. Trebuie să înţeleagă foarte bine ce se întâmplă în afara biroului lor. Al doilea… să nu creadă că dacă au citit câteva broşuri despre România şi s-au întâlnit de câteva ori cu autorităţile înţeleg ce se întâmplă aici. Pentru că nu înţeleg. Eu n-am înţeles. 
 
Capital: Cât timp v-a luat până aţi înţeles România?

Roberto Musneci: Este o curbă interesantă. După şase luni, crezi că ştii totul; după un an şi jumătate, ştii că nu ştii nimic. După circa doi ani începi să ai străfulgerări. Apoi, devine o a doua natură şi ştii intuitiv ce urmează să se întâmple. Dezvolţi un fel de isteţime, care îţi spune când să vrei mai mult şi când să te opreşti. 
 
Capital: Unde e acasă? 

Roberto Musneci: Familia mea este aici, cu mine. Am doi copii, unul de nouă ani şi unul de nouă luni. Întotdeauna călătorim împreună. Am plecat cu soţia mea din Italia în 1995. Locuisem deja un an în Iugoslavia, în 1992. Roma e casa noastră, ne putem întoarce oricând. E un drum de două ore cu avionul. Dar acasă este acolo unde îţi sunt prietenii, unde te simţi confortabil. În momentul acesta, acasă este România. Şi soţia mea este foarte implicată în România. Este în boardul Fundaţiei United Way, este preşedintele Asociaţiei Prietenii Muzeului Naţional de Artă, este implicată şi în lupta împotriva cancerului de sân prin Fundaţia Renaşterea. Băiatul meu vorbeşte şi limba română, chiar dacă face şcoala în limba engleză. 

Început promiţător

 «Compania mea se numeşte CMC Consulting and Intermediation; dar nu aş insista prea mult asupra numelui, pentru că se va schimba prin unirea forţelor cu un alt comunicator profesionist de acest tip, din exact acelaşi domeniu.»

 România – greu de înţeles

«După şase luni, crezi că ştii totul; după un an şi jumătate, ştii că nu ştii nimic. După circa doi ani, începi să ai străfulgerări. Apoi, devine o a doua natură şi ştii intuitiv ce urmează să se întâmple.»

Curriculum Vitae

• S-a născut pe 10 februarie 1963 la Roma. Este căsătorit cu Marialaura şi are doi copii, Filippo şi Thea.
• În Roma a început şi cariera sa în industria farmaceutică, în 1991, când a s-a angajat la Glaxo Eastern Europe pe funcţia de financial executive. A urcat treptat pe scara ierarhică până când, în septembrie 1993, a devenit area manager pentru Slovenia, Croaţia, Macedonia, Iugoslavia şi Ucraina.
• În Iulie 1995 a devenit area general manager la GlaxoWellcome în Londra, ţărilor de care era deja responsabil adăugându-li-se republici din fosta Uniune Sovietică. În octombrie 2001 a venit la Bucureşti, iar în iunie 2003 a devenit vicepreşedinte şi area director Europa de Sud-Est, şi preşedintele grupului de firme Europharm, fiind responsabil cu activităţile din 13 ţări.