După ce televiziunile Antena 1, Antena 3, Happy Channel, Antena Stars, Zu Tv, Kanal D și eStrada Tv au ieșit din grila obligatorie must carry, CNA a stabilit astăzi lista televiziunilor care vor fin inclus pentru anul în curs.
Întrunit în ședința publică de astăzi, CNA a luat act de lista stațiilor tv în vederea aplicării principiului must carry pentru anul 2019. În comparație cu lista pentru anul 2018, din lista valabilă pentru acest an au ieșit Kanal D si eStrada Tv, precum și televiziunile Antena 1, Antena 3, Happy Channel, Antena Stars si Zu Tv.
În listă sunt specificate 32 de televiziuni. Au intrat în lista must carry televiziunile Orizont Tv (la poziția 17), Magic Tv (la poziția 25), Rock Tv (la poziția 26), Kapital Tv (la poziția 28), NCN (la poziția 29), București Tv (la poziția 30), Cinethronix (la poziția 31) și Medika Tv (la poziția 32).
Televiziunea Moldova 1 nu a fost inclusă în listă, CNA explicând că nu au primit nicio informare din partea radio-difuzorului Teleradio Moldova și motivând că există probleme de drepturi de autor (în ședința CNA nu au mai fost menționate probleme tehnice privind distribuția semnalului).
Nașul Tv a depus o cerere după data limită. Radu Moraru a fost prezent la ședința CNA și a explicat motivele întârzierii, precum și faptul că televiziunea Nașul Tv a încheiat anul 2018 cu profit, fără datorii. Radu Moraru a mai amintit că va candida ca independent la Președinția României și a solicitat lamuri în privința posibilității de a rămâne realizator de emisiuni, cu excepția campaniei electorale. A explicat de asemenea că televiziunile Nasul Tv din Canada și Nasul Tv din SUA se susțin financiar independent, iar în luna martie speră că va lansa și Nasul Tv Europa.
De asemenea, televiziunea Neptun Tv a rectificat audiențele trimise.
Cu toate că au existat aceste aspecte administrative, CNA au apreciat că televiziunile Nașul Tv și Neptun Tv pot rămâne în lista must-carry, la pozițiile 18, respectiv 19.
Lista must-carry va fi publicată oficial pe websiteul CNA în data de 1 februarie 2019.
Conform articolului 82 din legea Audiovizualului (legea nr. 504/2002 din 11 iulie 2002), „orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice, cu excepţia celor care utilizează exclusiv spectrul radio, are obligaţia să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi alte servicii de programe, libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privaţi, aflaţi sub jurisdicţia României, în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectivă, precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte. Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privaţi este ordinea descrescătoare a indicelui anual de audienţă. Distribuitorii care retransmit servicii de programe au obligaţia, la nivel regional şi local, să includă în oferta lor cel puţin două programe regionale şi două programe locale, acolo unde acestea există; criteriul de departajare va fi ordinea descrescătoare a audienţei.”
Regimul must-carry nu se aplică operatorilor prin satelit (DTH).