Klaus Iohannis nu a acceptat propunerea ca Dana Gîrbovan să fie noul ministru al Justiției. Imediat, aceasta a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook.
Propunerea PSD pentru Ministerul Justiției, Dana Gîrbovan, a anunțat că a luat act de decizia Presedintelui Romaniei, domnul Klaus Iohannis, de a respinge propunerea privind numirea sa în funcție. Ea a anunțat că va răspunde public, punctual, motivelor președintelui, inclusiv aceluia că propunerea ce o vizează este „total împotriva valorilor democratice”, după ce acesta își va motiva în scris și publică hotararea.
„Am acceptat aceasta propunerea de nominalizare pentru functia de ministru tehnocrat al justitiei urmarind implementarea unor obiective absolut necesare pentru readucerea justitiei la normalitate: conditii optime de munca pentru judecatori si procurori, respect pentru drepturile omului, garantii de independenta.
Am prezentat transparent aceste obiective, ca punct de plecare pentru un proiect ce urmarea exclusiv imbunatatirea actului de justitiei si consolidarea independentei acesteia, avand mereu in minte dreptul fiecarui cetatean la un proces echitabil, ca si conditie indispendabila a prezervarii tuturor drepturilor si libertatilor sale fundamentale.
Jocurile si calculele politice se dovedesc, insa, mai importante decat solutiile reale pentru justitie, de care sa beneficieze cetatenii.
Propunerea numirii mele a starnit ample si vaste comentarii, multa minciuna si calomnie, insa nu am gasit nici macar o minima dezbatere, nici o propunere facute de oameni politici, jurnalisti sau comentatori, care sa contina macar o singura solutie la problemele din justitie, ce greveaza munca a mii de judecatori si procurori si afecteaza milioane de cetateni.
Am spus ca omul trebuie sa fie repus in centrul interesului statului si al justitie, dar reactiile din aceste zile au demonstrat, din nou, ca romanul si nevoia lui pentru dreptate si justitie echitabila, profesionista si independenta nu conteaza.
S-a vazut din nou ca justitia e importanta ca arma in lupta politica, nu ca instrument esential pentru apararea drepturilor fiecarui roman.
In aceasta perioada am primit, dupa am prezentat cele 12 obiective, nenumarate alte propuneri, critici, sugestii, solutii la obiectivele propuse, de la ong-uri, sindicate, judecatori, procurori, avocati, personal din penitenciare, cercetatori si simpli cetateni care s-au confruntat direct cu problemele din justitie. Le multumesc fiecaruia pentru ele si le voi analiza pe toate in perioada urmatoare.
Mi-am inaintat demisia catre sectia de judecatori a CSM, pentru a permite demararea procedurilor de numire. In noul context, aceasta nu mai este necesara, motiv pentru imi voi retrage demisia depusa si voi cere Sectiei pentru judecatori a CSM sa ia act de acest fapt.
In final, multumesc tuturor pentru sprijinul pe care mi l-ati transmis in aceste zile. Dincolo de toate atacurile la persoana mea, am fost coplesita de sprijinul celor care mi-au transmis incurajari si gandurile lor bune. Numarul lor impresionat este o dovada in plus ca problemele din justitie afecteaza un numar enorm de romani, oameni care isi doresc cu adevarat un act de justitie independent si profesionist.
Justitia nu e nici a judecatorilor, nici a procurorilor, nici a ministrului de justitie, nici a presedintelui si nici a vreunei alte institutii. Justitia este garantia drepturilor fundamentale ale omului, a libertatii fiecarui cetatean, de aceea CETATEANUL trebuie sa redevina centrul interesului pentru justitie si nici un efort nu este prea mare pentru aceasta.
O Romanie normala este una in care statul respecta drepturile fiecarui roman si unde justitia nu este folosita in batalii politice!
In asta cred si pentru asta voi lupta in continuare!”, a spus aceasta pe pagina sa de Facebook.