După o prezenţă de peste un secol în această ţară, cea mai mare companie petrolieră listată la bursă îşi vinde activele şi se retrage din activităţile de producţie, spun surse din piaţă. Compania nu a oferit deocamdată o poziţie oficială.
Compania americană Exxon Mobil a convenit vânzarea activelor sale de petrol şi gaze din Norvegia pentru până la 4 miliarde de dolari, marcând retragerea companiei din activităţile de producţie din această ţară după o prezenţă de peste un secol, au declarat joi trei surse apropiate situaţiei, transmite Reuters. Exxon spunea în luna iunie că intenţionează să îşi vândă activităţile de producţie din Norvegia, care constau din participaţii minoritare la peste 20 de exploatări, operate de producătorul local Equinor şi grupul anglo-olandez Royal Dutch Shell, scrie news.ro.
Compania nu a dorit să ofere deocamdată vreun comentariu. Un purtător de cuvânt al Exxon a declarat: ”Nu obişnuim să comentăm discuţiile comerciale”.
Acţiunile Exxon, cea mai mare companie petrolieră listată la bursă, au crescut cu 1,7%, la un maxim al şedinţei de tranzacţionare de la New York, după ce Reuters a scris că vânzarea a fost convenită.
Grupul înregistrat în Irving, Texas, a purtat discuţii în ultimele săptămâni cu un număr de părţi interesate, între care companiile Equinor, Aker BP şi DNO, listate la Oslo, Lundin Petroleum, listată la Stockholm, precum şi Var Energi, susţinută de grupul italian Eni, şi fondul privat de investiţii firm Hitech Vision, au declarat surse din industrie.
Exxon mai analizează posibilitatea vânzării activelor deţinute în apele britanice din Marea Nordului, după o activitate de peste 50 de ani, au declarat luna trecută surse din industrie.