OTP Bank este în negocieri pentru a vinde subsidiara pe care o deține în această țară până în primăvara anului acesta. Prezentă pe piața de aici încă din 2002, OTP nu a reușit să-și majoreze cota de piață la mai mult de 3%.
Grupul bancar ungar OTP Bank poartă discuţii cu mai multe bănci rivale cu privire la vânzarea subsidiarei din Slovacia, a anunţat biroul de presă al OTP Banka Slovensko pentru agenţia de presă MTI, conform Agerpres.
Biroul de presă a precizat că negocierile cu părţile interesate sunt în derulare, iar paşii următori vor fi decişi după evaluarea ofertelor angajante.
Anterior, agenţia de presă slovacă TASR a anunţat şi ea că OTP a decis să iasă de pe piaţa din Slovacia până în primăvara lui 2020, deoarece nu a putut să îşi majoreze cota de piaţă la mai mult de 3%.
OTP Bank a devenit acţionarul majoritar la OTP Banka Slovensko în anul 2002 şi în prezent această subsidiară are 62 de oficii în Slovacia. Ieşirea de pe piaţa din Slovacia vine la câteva zile după ce OTP a anunţat că a finalizat preluarea băncii SKB Bank din Slovenia.
În prezent, OTP Group este prezentă în 12 ţări din Europa Centrală şi de Est. Grupul bancar are aproximativ 40.000 de angajaţi, care deservesc zilnic aproximativ 20 de milioane de clienţi. OTP Bank România, subsidiară a OTP Group, este un furnizor integrat şi autofinanţat de servicii financiare. Banca ocupă locul 9 după active în clasamentul jucătorilor bancari din România, din septembrie 2018.