Nimeni nu s-ar fi așteptat la o asemenea decizie a liberalilor. Și totuși, se pare că se va întâmpla. Grupurile parlamentare din PNL ar vrea să conteste la Curtea Constituțională legea care prevede dublarea cuantumului alocațiilor pentru copii.
PNL atacă la CCR o lege cheie
Cei de la PNL ar vrea ca sesizarea să fie construită pe argumentul unui viciu de formă al legii, anume încălcarea principiului bicameralismului, anunță g4media.ro. Liberalii ar vrea să reclame faptul că dublarea alocațiilor a fost discutată doar la Camera Deputaților, forul decizional, nu și la Senat, care a fost prima Cameră sesizată.
De asemenea, sesizarea va include faptul că nu a existat un punct de vedere al Guvernului și nici o evaluare a impactului bugetar, mai spune sursa citată.
Camera Deputaților a aprobat miercuri, în calitate de for decizional, cu 179 voturi ”pentru” și 29 abțineri, propunerea PSD de dublare a alocațiilor pentru copii de la 150 la 300 de lei pe lună, măsură al cărei impact bugetar este de aproximativ șase miliarde de lei. Deputații PNL nu au votat nici ”pentru”, nici ”împotrivă”. Ei și-au scos cartelele din aparatele de vot.