Noile contracte comerciale anunţate de UEFA şi Asociaţia Europeană a Cluburilor (ECA) în legătură cu vânzarea drepturilor TV şi de marketing pentru Liga Campionilor, Europa League şi alte competiţii fotbalistice intercluburi înseamnă o „schimbare tectonică” pentru cluburi, a declarat Nasser Al-Khelaifi, preşedintele lui Paris Saint-Germain şi al ECA, citat de New York Times şi RMC Sport.
Veniturile sunt estimate la 15 miliarde de euro
Veniturile aşteptate după semnarea noilor contracte sunt de 15 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o creştere de 40%. De asemenea, cluburile au obţinut o întărire a puterii lor.
De asemenea, președintele UEFA, Alexander Ceferin, a salutat noul acord.
„Ne bucurăm că am observat un nivel atât de ridicat de interes din partea unor companii de renume. Suntem încântați de faptul că acordurile încheiate vor permite o distribuire mai largă a veniturilor către cluburile din întreaga Europă, într-un moment crucial în care este nevoie de stabilitate financiară. Suntem convinși că cea mai importantă competiție de fotbal de club din lume, Liga Campionilor, precum și celelalte competiții de club din Europa, vor continua să se dezvolte din ce în ce mai mult”, a declarat acesta.
Cluburile vor câștiga mai mulți bani
Cluburile implicate în Liga Campionilor îşi vor mări influenţa şi se vor asigura ca vor câştiga mai mulţi bani începând din 2024. Aceasta este concluzia care se desprinde din comunicatele date publicităţii în această săptămână de UEFA şi ECA. Cele două organizaţii au anunţat că au desemnat două companii (TEAM Marketing şi Relevent Sports Group) să vândă drepturile TV şi ofertele de sponsorizare pentru toate competiţiile continentale intercluburi în perioada 2024-2027.
Pentru perioada actuală, 2021-2024, veniturile comerciale din toate competiţiile sunt estimate de UEFA la 3,5 miliarde de euro pe sezon. Potrivit The Times, UEFA şi ECA se aşteaptă să câştige 5 miliarde de euro pe an în urma acordului pentru perioada 2024-2027. Aceasta reprezintă o creştere a veniturilor cu aproximativ 40%. „Aceste contracte vor garanta venituri mai mari pentru cluburile participante, precum şi plăţi de solidaritate mai mari pentru echipele care nu s-au calificat în competiţiile europene intercluburi”, a indicat UEFA, care este atentă la „nevoia de stabilitate financiară”.
Această creştere estimata a veniturilor este posibilă mai ales graţie noului format al Ligii Campionilor, care are implicaţii şi asupra Europa League şi Europa Conference League. Din sezonul 2024-2025, numărul echipelor calificate va creşte de la 32 la 36, iar faza cu opt grupe va dispărea în favoarea unui fel de campionat în care fiecare echipă va juca zece meciuri. Astfel, numărul total de meciuri va creşte spectaculos, de la 96 la 180.
O schimbare majoră pentru cluburi
Nasser Al-Khelaifi, preşedintele ECA din primăvara anului trecut, a opinat că aceste noi contracte înseamnă o „schimbare tectonică” pentru cluburi. Nu numai în privinţa câştigurilor financiare, dar şi a guvernanţei, deoarece preşedintele lui PSG a obţinut ca cluburile să fie „partenere egale” ale UEFA în acest proces.
Până acum, UEFA avea ultimul cuvânt în ce priveşte managementul drepturilor TV şi marketing.
Toate aceste evoluţii constituie un răspuns concret la proiectul eşuat din faşă al Superligii, care oficial este doar suspendată. Cluburile secesioniste au menţionat mai ales două argumente: faptul că veniturilor comerciale nu au crescut (Superliga urma să aducă 6 miliarde de euro pe an cu ajutorul băncii JPMorgan) şi lipsa de implicare a cluburilor în acest domeniu. Deocamdată, Florentino Perez şi Andrea Agnelli, principalii critici ai UEFA, nu au reacţionat.