Decizie surprinzătoare din ALDE. Un nume important, fost ministru al Energiei, a ales să renunțe la formațiunea lui Tăriceanu și să vină în rândul liberalilor, la PNL. Anunțul a fost făcut marți pe Facebook. Care este motivul pentru care a părăsit ALDE.
Deputatul Toma Petcu, preşedintele organizaţiei judeţene a ALDE Giurgiu, şi totodată fost ministru al Energiei în Guvernele Grindeanu şi Tudose, a anunţat, marți, pe Facebook, că a decis să-şi depună cererea de intrare în grupul parlamentar PNL din Camera Deputaţilor. Acesta spune că a lucrat din 2014 alături de Călin Popescu Tăriceanu ”pentru construirea unui partid puternic, care să reprezinte o soluţie coerentă politic pentru România”, dar că acum partidul său ”dă semnale contradictorii, învârtindu-se de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga”, iar acest fel de a face politică nu îl reprezintă.
”Întotdeauna mi-am făcut datoria conform propriei conştiinţe, fără să accept vreodată arbitrariul sau măsurile de forţă. Rezultatele organizaţiei noastre teritoriale de la Giurgiu au arătat că ne-am implicat şi am muncit foarte bine, astfel încât în toate competiţiile electorale între filialele judeţene ale ALDE am fost pe primul loc, atât în 2016, cât şi în 2019 şi acesta este meritul întregii noastre echipe. Am fost de acord, mi s-a părut firesc în contextul anului 2016, să formăm coaliţia cu PSD. Au apărut apoi derapajele în actul de guvernare şi au fost foarte multe posibilităţi când puteam să ieşim de la guvernare. Nu am făcut acest lucru, iar atunci când a fost hotărâtă în sfârşit această soluţie politică, am demonstrat fragilitatea noastră în faţa PSD-ului prin pierderea unor colegi şi a PSD-ului, care a pierdut guvernarea”, a explicat Toma Petcu.
Motivul pentru care a plecat din ALDE
Deputatul spune că s-a creat, astfel, o coaliţie de dreapta-pentru instalarea unui guvern PNL ”nefiind vorba de vanităţi şi orgolii”, ci de necesitatea de a oferi soluţii coerente la aşteptările cetăţenilor.
”De la înfiinţarea PLR şi apoi a ALDE ne-am asumat rolul de busolă politică, de partid care să nu-i lase pe marii jucători politici să-şi piardă controlul. Acum chiar partidul meu dă semnale contradictorii, învârtindu-se de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga, iar acest fel de a face politică nu mă reprezintă. Aşadar, cumpănind cu mare atenţie valorile, principiile în care cred şi utilitatea publică a demersului meu, vă anunţ că am decis să-mi depun cererea de intrare în grupul parlamentar PNL din Camera Deputaţilor”, scrie acesta pe pagina de Facebook.
Toma Petcu este absolvent al Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, Facultatea de Construcţii Hidrotehnice. El a fost preşedinte al Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului, subprefect de Giurgiu, dar şi director de insolvenţă la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.
A mai ocupat postul de preşedinte şi director general al CNF Giurgiu-Nav SA şi al SC AEP Giurgiu-Port SA Giurgiu.