Este mutarea momentului în televiziunea din România!

Emisiunea „Sub semnul întrebării”, difuzată de patru ori pe săptămână pe Metropola TV

Sursă: Metropola TV

Cunoscutul jurnalistul Robert Turcescu, pe care îl puteți urmări și pe canalul de YouTube „HAI România!” al EVZ Capital, va avea și o nouă emisiune la TV.

Postul Metropola TV anunță că reputatul jurnalist se alătură echipei începând cu această primăvară și va prezenta emisiunea „Sub semnul întrebării”.

Emisiunea lui Robert Turcescu va fi difuzată de luni până joi, de la ora 20:00, începând cu ziua de luni, 6 martie.

Robert Turcescu: Nu mi-a fost niciodată teamă de noi începuturi

Turcescu, unul dintre cei mai experimentați jurnaliști din România, a explicat la ce se pot aștepta telespectatorii Metropola TV de la emisiunea sa.

„S-au adunat foarte multe întrebări, poate prea multe deja, la care românii nu primesc răspuns. Voi încerca, așa cum am făcut de fiecare dată, să obțin aceste răspunsuri.

Emisiunea „Sub semnul întrebării” e gândită ca un dialog alert în care există libertatea de a atinge chiar și cele mai delicate subiecte ale actualității. Nu mi-a fost niciodată teamă de noi începuturi, ba chiar aș putea spune că mă simt mult mai entuziasmat să pun umărul la dezvoltarea unei televiziuni aflate încă la început de drum.

E o echipă tânără, dar entuziastă la Metropola TV, dar sunt și vechi camarazi cu mare experiență jurnalistică în acest proiect, așa că avem îndeplinite condițiile unei reușite profesionale în viitorul apropiat.

O spun tare, să se audă: va fi bine!”, a afirmat Robert Turcescu.

Programele Metropola TV pot fi urmărite pe frecvențele DIGI 41HD, DIGI 42SD, VODAFONE 804, ORANGE 38, ORANGE Communications 125, INES 203, dar și online pe site-ul stației www.metropolatv.ro, la categoria LIVE TV.

Robert Turcescu, o carieră de invidiat

Robert Turcescu este jurnalist, om de radio și TV. De-a lungul timpului, a publicat articole în cele mai importante publicații din România, a prezentat emisiuni de succes la posturi TV și radio cu istorie în industria audiovizualului și, mai mult decât atât, s-a implicat activ în conducerea trustului Realitatea-Cațavencu.

De asemenea, Robert Turcescu a predat cursuri de jurnalism la Centrul pentru Jurnalism Independent și la Școala Superioară de Jurnalistică și este un recunoscut scriitor.

În anul 2000 a debutat cu romanul „Dincolo”, a lansat și volume de publicistică, „Dans de Bragadiru” și „Fiare Vechi”, editate de Polirom. În 2012, a apărut la Editura „Mașina de scris” cartea „Bucureștiul – chinurile și facerea”.

Robert Turcescu a lansat în 2015 prima televiziune exclusiv online din România, „UNDE TV”, iar în anul 2020 a creat canalul de YouTube „HAI România” sub egida Evenimentului Zilei, cu peste 100.000 de abonați, unde realizează cel mai vizionat podcast social-politic din România.

De-a lungul carierei sale, Robert Turcescu a primit o serie de premii și distincții, printre care:

  • 2001 – Premiul Clubului Român de Presă pentru reportaj radio
  • 2002 – Premiul CNA pentru cel mai bun talk-show radio – „România în direct”
  • 2004 – Premiul Asociației Profesioniștilor de Televiziune pentru cel mai bun talk-show de televiziune – „100 %”