Multi dintre microbistii de rand au sperat ca dupa ratarea prezentei la turneul final al Campionatului European din Portugalia (mai-iunie 2004), a doua la rand dupa ce ne-am permis sa dam cu piciorul si Mondialului din 2002 din Asia, fotbalistilor nostri le va veni mintea la cap si vor incerca sa se revanseze. Prima ocazie? Startul noii editii a preliminariilor Campionatului Mondial din 2006, ce va fi gazduit de Germania. Dincolo de mandria nationala de a fi prezenti in lumea granzilor sportului-rege, n-ar fi fost deloc de ignorat nici bonusurile financiare cu care tricolorii ar fi fost rasplatiti pentru performanta lor (sigur, discutam acum la modul ideal, caci dupa infrangerea previzibila de la Praga ne-am reamintit cu totii ca avem doar sansa a treia intr-o grupa in care favoritele se numesc Cehia si Olanda). Doar ca jucatorii lui Anghel Iordanescu nu mai par deloc atrasi de performanta si, implicit, de castiguri financiare. Pe de alta parte, scaderea continua a cotei fotbalistului de pe Dambovita va atrage cu sine, in scurt timp (daca nu cumva acest lucru se intampla deja) si blocarea campionatelor Europei pentru urmasii lui Gica Hagi si Gica Popescu. Iar „prima victima colaterala” se numeste impresarul Giovani Becali. Vara lui 2003 a fost, cu siguranta, ultimul punct de reper major in istoria celui mai cunoscut „samsar” de jucatori romani. Atunci, in doar o luna, cei mai apreciati fotbalisti ai nostri, Cristi Chivu si Adrian Mutu, paraseau formatiile de top la care activasera pana atunci (Ajax Amsterdam, respectiv Parma) pentru trupe mult mai sonore (AS Roma, respectiv Chelsea Londra). Giovani avea de ce sa-si frece mainile de multumire. Romanii dadeau 18 milioane de euro pentru noul capitan al Nationalei din sud-estul european, in timp ce londonezii, cu noul lor patron rus la comanda – Roman Abramovici, achitau 22,5 milioane de euro pentru cel supranumit „Briliantul”. Chivu primea un salariu de doua milioane de euro pe an, iar Mutu stabilea un nou record pentru istoria fotbalului autohton: 3,5 milioane de euro anual, adica vreo 60.000 de euro pe saptamana. In aceste conditii, comisionul impresarului, unul cunoscut mai peste tot pentru faptul ca negociaza la sange atunci cand e vorba despre propriul lui interes, a fost si el unul de luat in seama si cu efecte importante pentru cresterea contului din banca. Un an mai tarziu insa, datele problemei s-au schimbat radical. „Bijuteriile Coroanei” au alunecat pe toboganul celebritatii si astazi platesc tribut greselilor. „Tabela de scor” indica clar un dezavantaj, fapt care se va traduce in diminuarea bugetelor personale, lucru cu care nici Adrian Mutu si nici Giovani Becali nu prea sunt obisnuiti. Evident, cel mai afectat va fi Adrian Mutu. La 25 de ani, pitesteanul despre care toti vorbeau candva ca despre noul lider al Nationalei Romaniei, traieste de doua saptamani un cosmar mai negru ca cel mai teribil film de groaza turnat la Hollywood. A consumat substante interzise si la ora redactarii acestor randuri astepta pedeapsa. Una care-i poate schimba, daca nu destinul, atunci sigur cariera. Pentru ca o pedeapsa minimala de sase luni, coroborata cu suspendarea sa de pe terenurile de joc, ar insemna aproape sigur diminuarea semnificativa a fondurilor sale, capitol la care Mutu nu a excelat niciodata, dovedindu-se pana azi mai degraba un „investitor strategic” in te miri ce decat un administrator chibzuit al fondurilor proprii. La toate acestea trebuie adaugat ca Adrian Mutu a traversat, chiar anul trecut, un costisitor proces de divort, in urma caruia a pierdut, conform unor surse bine informate, peste un milion de euro in favoarea fostei sale sotii, Alexandra, si a baietelului lor de doi ani, Mario. Iar viitorul nu suna deloc bine pentru fotbalistul din Carpati.
Chelsea ar putea renunta la Mutu
Desi exista mai multe scenarii privind evolutia viitoare a carierei „Briliantului”, e greu de crezut ca Mutu va continua sa incaseze luna de luna 60.000 de euro. Unii ziaristi britanici vorbeau, inca de saptamana trecuta, de o diminuare a sumei cu vreo 40.000 de euro, in timp ce opinia majoritatii inclina mai degraba spre anularea contractului, clubul Chelsea luand in calcul si varianta despartirii de jucatorul roman, care nu s-a ridicat deloc – in ultimele sase luni – la inaltimea asteptarilor si nici nu a mai confirmat startul din campionatul englez inregistrat toamna trecuta. „Pata” din contractul lui Mutu se va regasi insa si pe cartea de vizita a impresarului Giovani Becali. Acesta din urma va trebui, foarte probabil, sa-si tempereze grilele de vanzare, orice conducator de club din lume putand ridica semne de intrebare, de azi inainte, asupra „marfurilor” romanului. Iar Giovani Becali stie acest lucru, dupa cum realizeaza si ca veniturile sale, in continuu regres dupa august 2003, se vor pastra pe aceeasi linie deloc incurajatoare. Motive de incurajare n-are nici macar patronul Stelei, Gigi Becali, varul lui Giovani Becali si patronul singurei formatii romanesti de club care pare dispusa in acest moment sa lupte impotriva curentului. Dupa cheltuirea a circa 18 milioane de euro si stabilirea celor mai mari salarii din competitia interna (Marian Aliuta – 200.000 de dolari pe an pe vremea cand juca la Steaua sau 120.000 de dolari anual in contul lui Dorinel Munteanu), Becali nu se poate lauda ca a facut o mare afacere preluand cea mai galonata echipa de fotbal din Romania. Dimpotriva!
cine are de pierdut In urma cazului mutu
Si-a incercat sansa, la sfarsitul anului trecut si inceputul acestuia, in administrarea clubului Rapid. Dupa esec, a revenit la principala sa investitie, firma de impresariat „Becali Sport”, unde detine 34 % din actiuni, alaturi de fratele sau, Victor – 33% si Gheorghe Popescu – 33%. Are de asemenea proprietati imobiliare in zona de nord a Capitalei, si cateva zeci de mii de metrii patrati in apropierea Padurii Baneasa.
cati bani mai are mutu
Adrian Mutu are la 25 de ani o avere estimata la noua-zece milioane de euro, bani stransi din fotbal. Construindu-si cu atentie o imagine publica gen David Beckham, romanul a investit intr-un club bucurestean, dar si intr-o fabrica de blugi. Produsele acesteia din urma se achizitioneaza dintr-un magazin deschis la Paris. Mai mult, Pepsi si Adidas, firme cu care Mutu avea semnate contracte de publicitate, se gandesc sa rezilieze colaborarea cu romanul, ceea ce i-ar putea aduce dintr-un condei un deficit de circa 2,5 milioane de euro.