Turiştii care ajung la Bruxelles au disponibile două noi obiective de vizitat: un muzeu dedicat istoriei Uniunii Europene şi o expoziţie de fotografie dedicată crizei migranţilor.
''Casa Istoriei Europene'', un muzeu dedicat trecutului Uniunii Europene, profilează şi viitorul prin integrarea votului privind Brexitul în parcursul vizitatorului. Muzeul, creat la iniţiativa Parlamentului European, a costat 55 de milioane de euro şi prezintă integrarea europeană dintr-o perspectivă cronologică şi transnaţională.
Expoziţiile permanente ilustrează cele două războaie mondiale, Holocaustul, Războiul Rece şi construcţia blocului comunitar, de la începuturile acestui proces şi până la actuala Uniune Europeană.
Prezent joi la inaugurare, preşedintele Parlamentului European (PE), Antonio Tajani, a declarat că muzeul nu este un instrument de propagandă pentru cele 28 de state membre, în curând 27. 'Aici nu există o linie anume de urmat. Avem numeroase mesaje diferite, istoria noastră şi moştenirea noastră sunt aici, la fel ca şi problemele şi dezastrele noastre', a explicat el la conferinţa de presă. 'Studiind însă trecutul, putem avea un viitor mai bun', a apreciat preşedintele PE.
La rândul său, preşedintele Consiliului Director al muzeului, Hans-Gert Pöttering, fost preşedinte al PE, a subliniat că expoziţia evidenţiază valorile europene într-un moment în care populismul şi instabilitatea în creştere le pun sub semnul întrebării. 'În politică şi în special în Uniunea Europeană, totul este în pericol. Iar dacă nu apărăm Uniunea Europeană, viitorul ei ar putea fi foarte dificil', a atenţionat Hans-Gert Pöttering.
La finalul parcursului expoziţiei sunt prezentate bannere ale taberelor 'Leave' şi 'Remain', care s-au confruntat în campania premergătoare referendumului ce a decis pe 23 iunie 2016 ieşirea Marii Britanii din UE, bannere ce încadrează un buletin de vot.
Decizia de a include şi Brexitul în expoziţie a fost luată de personalul muzeului fără vreo influenţă din exterior, fapt 'ce arată că echipa este total independentă', a mai spus Pöttering. Totuşi, el l-a calificat pe fostul premier britanic David Cameron, care a avut iniţiativa referendumului, drept 'un individ foarte tragic' pentru 'ceea ce a făcut Europei şi mai ales propriei sale ţări'.
Exponatele ce evocă Brexitul se regăsesc la ultimul etaj al muzeului, nu departe de cele ale Premiului Nobel pentru Pace, primit de UE în anul 2012.
Pentru sediul acestui muzeu, care acoperă o suprafaţă de circa 4.000 de metri pătraţi, a fost aleasă o clădire cu şapte etaje din zona parcului Leopold şi care poartă numele fondatorului Kodak, George Eastman, unde acesta a instalat o clinică dentară în anul 1935.
Numărul total al exponatelor este de circa 1.300, acestea fiind adunate de la circa 300 de muzee din statele UE.
Accesul este gratuit pentru vizitatori, care pentru a se orienta vor primi la intrare tablete disponibile în cele 24 de limbi oficiale ale UE.
Tot în capitala belgiană poate fi vizitată o expoziţie de lucrări ale fotografilor AFP dedicate crizei migranţilor, în care se poate vedea cum primejdia se îmbină cu speranţa unei vieţi mai bune. Intitulată "Rendre l'invisible visible" ("A face invizibilul vizibil") şi organizată în parteneriat cu Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF), expoziţia inaugurată miercuri la Palais des Beaux-Arts (Bozar), prezintă publicului zeci de fotografii dramatice, uneori la limita suportabilului, a mii de oameni forţaţi să ia calea exilului.
"Vorbim despre 'tema' migranţilor, despre 'problematica' migranţilor, despre 'criza' migranţilor …şi uităm adesea femeile şi bărbaţii din spatele cifrelor", a declarat la inaugurarea expoziţiei şefa departamentului de ştiri din cadrul France-Presse, Michčle Léridon.
"Noi (vă) arătăm feţele. Este o întreprindere de mai mulţi ani, graţie reţelei excepţionale de fotografi a AFP. A fost o decizie editorială de a urma acest parcurs, de a intra în bărci şi de a trece de sârma ghimpată", a adăugat Michčle Léridon.
Aproximativ 1,4 milioane de migranţi şi refugiaţi au ajuns în Europa începând cu anul 2015, mulţi fugind de războiul din Siria sau de sărăcia din Africa, în cadrul celei mai grave crize a migranţilor în Europa de la Al Doilea Război Mondial.
Alte mii au murit în timpul călătoriei lor.
De-a lungul ultimilor doi ani, fotografii AFP au imortalizat poveştile acestora, fie la bordul ambarcaţiunilor precare cu care au străbătut Mediterana sau Marea Egee, fie încercând să se strecoare prin sârma ghimpată la graniţa dintre Siria şi Turcia sau Iordania.
Alte fotografii îi arată pe migranţii care au ajuns în Grecia, continuându-şi călătoria istovitoare prin Balcani şi prin Europa Centrală – un drum azi practic închis.
Expoziţia poate fi vizitată de public până la data de 11 iunie. (Sursa: Agerpres)