Prima înregistrare sonoră datează din a doua jumătate a secolului al 19-lea. De atunci şi până în prezent au avut loc progrese remarcabile în ceea ce priveşte calitatea sunetului şi aparatele de redare.
Primul aparat pentru înregistrare sonoră, numit fonoautograf, a fost inventat de francezul Edouard-Leon Scott de Martinville. Invenţia sa a fost patentată în 1857.
Fonoautograful lui Scott putea inscipţiona vibraţiile sonore pe un anume suport, dar nu le putea reda ulterior. În anul 1877, Thomas Edison prezenta fonograful, primul aparat de înregistrat sunete şi totodată de redare a lor.
Primele sunete înregistrate au fost versurile poeziei „Mary had a little lamb”, recitate de către inventator. Aparatul său conţinea aceleaşi elemente ca cele ale fonoautografului lui Scott, însă ca mediu de înregistrare folosea un cilindru spiralat acoperit cu o foiţă de cositor, imprimată în adâncime la viteza de 60 de rotaţii pe minut. Dezavantajul acestui mediu de stocare era faptul că după câteva ascultări, folia de cositor fie se rupea, fie se tocea.
Au urmat grafofonul lui Charles Tainter (1885), care înregistra pe discuri acoperite cu ceară, gramofonul lui Emil Berliner (1887), care folosea discuri matriţate şi telegrafonul lui Valdemar Poulsen (1898), primul aparat care realiza înregistrări magnetice. Pe vremea când Emil Berliner facea demonstraţii cu gramofonul său, Ernst Werner von Siemens înregistra primul brevet referitor la difuzorul cu bobină.
Cea mai veche melodie din lume
O înregistrare sonoră a melodiei “Au claire de lune”, datată 9 aprilie 1860, este considerată cea mai veche înregistrare păstrată a vocii umane şi a unei melodii. Înregistrarea care are numai zece secunde a fost descoperită în 2008 de istoricii Patrick Feaster şi David Giovannoni, alături de alte 11 fonoautograme din anul 1860.
Primul disc realizat în România
Discul de vinil a fost inventat în anul 1946 de Peter Carl Goldmark şi René Snepvangers. Aceştia erau angajaţi ai Columbia Broadcasting System (CBS) şi lucrau la înlocuirea discului de 78 rot/min. Ei au creat un disc de policlorură de vinil cu viteză de 33,33 rot/min. Brevetul a fost depus cu sigla LP – Long Playing.
În 1934 apare primul disc realizat în România, la Bucureşti. Fabrica s-a numit la început ’’Perfection” apoi Homocord, Cristal, iar din 1938 Electrecord. În 1938, etnomuzicologul român Constantin Brăiloiu începe “Antologia sonoră a muzicii populare româneşti”, pe discuri de gramofon. Primul album, compus din cinci discuri, a apărut în 1941. În 1956 apar primele discuri de microsillon (vinil), mai uşoare şi mai elastice decât vechile plăci de ebonită. Se produc în paralel ambele tipuri, până în 1967, când se renunţă definitiv la discurile standard. Tot în 1967, Electrecord face primele înregistrari stereofonice.
De la magnetofon, la casetă
Magnetofonul a fost ideea lui Oberlin Smith. În anul 1888, acesta a formulat principiul teoretic, iar după zece ani Valdemar Paulsen, în vârstă de 20 de ani, a concretizat invenţia. Acesta a prezentat, în 1900, la Expoziţia Universală de la Paris un aparat numit telegrafon, fără succes. Au trebuit să treacă 35 de ani pentru ca firma germană AEG să fabrice pe acelaşi principiu, un aparat cu bandă din plastic care se deplasa cu viteză de 7,6 m/s – acesta era magnetofonul. Prima bandă magnetică a fost brevetată de germanul Fritz Pfleumer în 1928. În 1940, magnetofonul era lansat oficial şi în SUA.
Caseta audio a fost inventată de olandezii de la Philips în anul 1961. Prima demonstraţie a fost fost făcută la Berlin Radio Show, IFA (Internationale Funkausstellung Berlin ) de astăzi, în august 1963. Casetele au fost lansate un an mai târziu şi în SUA sub brandul Norelco şi denumite casete compacte. În 1966, numai în SUA, erau comercializate peste 250.000 de aparate cu casetă. În 1968, 85 de producători comercializau peste 2,4 milioane de aparate cu casetă.
Walkmanul: muzica devine portabilă
Akio Morita, preşedintele Sony îi cere inginerului Nobutoshi Kihara la sfârşitul anilor ‘70 să inventeze un aparat portabil la care să asculte muzică în timpul călătoriilor sale transpacifice. În anul 1979 este introdus pe piaţa TPS- L2, primul walkman, mai întâi în Japonia şi apoi în restul lumii. Morita nu era de acord cu numele Walkman pe care dorea să îl schimbe, însă campania de promovare deja fusese demarată, iar schimbarea numelui ar fi costat foarte mult. Anul trecut, japonezii au anunţat că vor înceta producţia la walkmanurile cu casetă după aproximativ 31 de ani.
Tot japonezii de la Sony, însă în colaborare cu Philips, realizează în 1979 compact discul – CD. Acesta are un diametru de 12 cm şi poate înregistra o oră de muzică. A început să fie vândut în Europa după 1982.
Era playerelor digitale
Primele playere digitale şi-au făcut apariţia pe piaţă la sfârşitul anilor ‘90. Acestea s-au impus repede, walkman-urile şi CD-urile neputând face faţă unor aparate mult mai portabile, capabile să înmagazineze mii de melodii şi cu o autonomie mai mare. Cel mai popular player digital din lume, iPod, a fost lansat în anul 2001 de compania Apple. Acesta putea înmagazina 1.000 de melodii pe hard discul de 5 GB. iPod este şi în prezent cel mai bine vândut player digital. Cel mai scump model este iPod Touch, care are aceleaşi caracteristici precum telefonul mobil iPhone 4 şi beneficiază de autonomie de până la 40 de ore de redare audio şi 7 ore de redare video.