Cântăreţii autohtoni au ajuns în epoca în care îşi permit să ţintească succesul internaţional fără a mai fi consideraţi naivi sau idealişti.

La preselecţia naţională pentru Eurovison 2007 a fost înscris un număr record de piese. Nu e neapărat un semn că muzica românească devine din ce în ce mai productivă. La mijloc ar putea fi dorinţa artiştilor şi compozitorilor autohtoni de a se lansa pe piaţa internaţională. „Eu am trei piese selecţionate printre cele 24 din semifinale. Nu pot spune că particip neapărat pentru a câştiga, însă trebuie să recunosc că, în ultimii ani, Eurovisionul a devenit mai modern, mai deschis, mai puţin scorţos“, spune compozitorul şi producătorul Marius Moga.

Potenţialul de „trambulină“ al concursului cu pricina a fost cel mai vizibil în cazul lui Mihai Trăistariu. În ultima perioadă, s-a vehiculat o sumă de ordinul milioanelor de euro (două, două şi jumătate, ba chiar trei milioane) pe care ar fi câştigat-o artistul de pe urma succesului internaţional al piesei „Tornero“. „Este o sumă care nu poate fi ştiută cu exactitate, având în vedere că încă sunt bani de primit din străinătate, însă e undeva pe acolo“, afirmă Trăistariu. „Sunt sume provenite din drepturi de difuzare – am fost prezent pe 1.600 de radiouri în acea perioadă, iar pentru fiecare difuzare se primesc cam opt euro (faţă de un euro cât se plăteşte în România). Apoi, sunt vânzările de albume: 250.000 de CD-uri în 12 ţări. În funcţie de cum ai negociat cu casa de discuri, poţi primi 15, 20 sau chiar 30 la sută din preţul de vânzare. Melodia a fost şi descărcată de pe Internet, pentru fiecare download primind un euro, apoi să nu uităm concertele sau reclamele“, enumeră artistul, care pare cumva mai mulţumit de perspectivele deschise de contractele semnate sau aflate în discuţie în ţări importante din Vest decât de sumele ce i-au intrat deja în cont.

Însă Trăistariu este, deocamdată, mic copil pe lângă succesul înregistrat, în urmă cu circa trei ani, de către O-Zone. „Dragostea din tei“ a celor trei băieţi din Chişinău (care, spun gurile rele, s-ar fi chemat iniţial „Dragostea dintâi“, dar numele i-ar fi fost „schimbat“ de accentul interpreţilor) a ajuns pe primul loc în 27 de ţări şi a stat 13 săptămâni pe cea mai înaltă poziţie în Eurocharts. Ei au vândut opt milioane de albume în toată lumea, au fost difuzaţi de radiourile din ţară şi, mai ales, din străinătate de zeci de mii, poate sute de mii de ori, şi au avut sute de concerte. Dacă nu cumva contractele semnate cu casele de discuri şi publisherii au fost total dezavatajoase, se poate estima că suma câştigată de O-Zone se scrie cu opt cifre, în euro. Merită spus că atât albumele lui O-Zone, cât şi cel al lui Trăistariu sunt tranzacţionate şi pe e-bay.com.
Şi cei de la Akcent au reuşit să ajungă pe primul loc în topurile din zece ţări din Europa în vara trecută, cu piesa „Kylie“. Cei patru băieţi, necunoscuţi şi în România acum câţiva ani, au trăit experienţa de a fi luaţi cu asalt de fani la mii de kilometri distanţă de malurile Dâmboviţei.

Celebru, pentru că mai toate piesele pe care le compune ajung hituri, Marius Moga a spart şi el gheaţa către Vest. „Chiar dacă O-Zone a demonstrat că poţi face furori venind dintr-o ţară fostă comunistă, tot există o urmă de scepticism la nivelul industriei muzicale occidentale faţă de regiunea noastră. Cred, însă, că, dacă vom şti să lucrăm, România ar putea deveni în scurt timp o producătoare de hituri internaţionale, o Suedie a Estului“, spune el. Deşi poate ar putea părea vanitoasă, dorinţa se bazează pe fapte solide: dacă românii au dat câteva hituri europene în ultimii ani, nu am reuşit să găsim nici un exemplu similar în Cehia, Ungaria, Polonia ori Bulgaria.

Chiar dacă nu vrea să vorbească despre sumele câştigate de trupa sa, Morandi, de pe urma succesului internaţional, susţinând că sunt foarte greu de cuantificat, Moga dezvăluie câte ceva din culisele financiare ale industriei. „Pentru a fi sigur că-ţi primeşti toate drepturile de autor sau de interpretare de la organismele de gestiune colectivă din ţările în care eşti difuzat, ai nevoie de un publisher. Acesta primeşte un comision, însă are grijă de opera ta. De asemenea, ceea ce la noi se întâmplă mai rar, din preţul de vânzare al unui album nu primesc procente doar compozitorul, autorul versurilor şi interpretul, ci ia, cam 4-5%, şi producătorul, care tinde să fie uneori mai important decât ceilalţi în succesul unor piese“, spune el. 

Viitor de aur
«Încă există o urmă de scepticism la nivelul industriei muzicale occidentale faţă de cei din ţările ex-comuniste. Cred, însă, că, dacă vom şti să lucrăm, România ar putea deveni o producătoare de hituri, o Suedie a Estului.»
Marius Moga, compozitor şi producător

CUM SE ÎMPART BANII

DIFERENŢE. Dacă în România CD-ul unui artist local se vinde în magazine cam cu 5 euro, iar angro poate fi achiziţionat cu circa 4 euro, în Vest preţurile sunt de circa trei ori mai mari.Ceea ce face ca şi câştigurile obţinute din vânzările în străinătate să fie mult mai tentante.

ÎMPĂRŢIRE. În străinătate, din preţul de vânzare către distribuitor al unui album (la care se mai adaugă adaosul magazinului), artiştii implicaţi primesc cam o treime, iar casa de discuri cam un sfert. Restul sunt costuri de producţie, dar aceste proporţii pot varia destul de mult, de la caz la caz (un artist ca Elton John poate primi şi 40-50% din sumă, în timp ce un debutant se poate mulţumi şi cu 5%).

Hit-urile se convertesc în afaceri de succes

Pentru că ştiu că gloria nu poate dura o eternitate, mulţi dintre artiştii români care au avut norocul să câştige bani în străinătate i-au investit în afaceri, nu neapărat strâns legate de domeniul muzical.

Cel mai pus pe fapte mari pare a fi Mihai Trăistariu. Milioanele ce urmează să-i pice în cont după succesul piesei „Tornero“ vor fi puse la treabă, să se înmulţească. „Îmi voi înfiinţa o firmă de taxiuri în Constanţa, se va numi „Mihai Taxi“, cunosc destul de bine piaţa, cred eu, aşa că presimt că va fi un succes. De asemenea, vreau să deschid o spălătorie auto, tot în Constanţa, va fi bună şi pentru afacerea cu taximetre, dar şi aşa, de sine stătătoare“, explică artistul. Trăistariu ţinteşte şi lumea modei. „Deja am fost contactat de un italian care s-a oferit să investească jumătate din banii necesari lansării unei linii de îmbrăcăminte sub marca „Mihai Line“. Avem şi un designer vestimentar care este gata să participe la acest proiect. Probabil că vom deschide şi câteva magazine de haine, în care să existe câte un raion dedicat noii mărci“, povesteşte el.
Marius Moga este proprietarul unui performant studio de înregistrări în Bucureşti, iar fratele său mai mic, student la regie, se ocupă de producţia de videoclipuri pentru „clienţii“ celebrului compozitor. În acelaşi timp, Moga a investit în câteva saloane de frumuseţe deschise în mai multe localităţi din ţară (printre care şi Alba Iulia, oraşul unde s-a născut Moga, şi Bucureşti, oraşul „adoptiv“ al artistului) sub marca „Zazu“. Moga deţine, singur sau împreună cu unii membri ai familiei sale, patru companii. Una dintre ele, Studio 47 MS, a avut în 2005 o cifră de afaceri de 125.000 de euro şi un profit de 20.000 de euro, în timp ce alta, Studio 47 Media, a încheiat 2005 cu pierderi de 400 de euro.

Şi Luminiţa Anghel a câştigat, după participarea de succes de la Eurovision în 2005, popularitate la nivel internaţional şi, desigur, bani. „Sumele câştigate cu această ocazie au fost investite, cu precădere, tot în cariera muzicală. Vorbim aici de imagine, promovare, achiziţionarea şi înregistrarea de piese şi aşa mai departe“, spune managerul şi logodnicul artistei, Bogdan Fraedrich. O parte din aceşti bani şi, mai ales, reputaţia cântăreţei au fost foarte importante pentru înfiinţarea şi dezvoltarea firmei de organizări de evenimente L.A. Entertainment. „Ne-am ocupat, de exemplu, de aducerea lui Joe Cocker de Revelion. Dar activitatea noastră cuprinde şi organizarea de evenimente corporate pentru o serie de nume foarte mari din businessul românesc, ca Rompetrol sau Porsche România, sau de petreceri private“, explică Fraedrich, care este foarte mândru de echipamentele deţinute de companie, în special de instalaţia de lumini. n

Investiţii cu refren

«Îmi voi înfiinţa o firmă de taxiuri în Constanţa,se va numi „Mihai Taxi“. De asemenea, vreau să deschid o spălătorie auto, tot în Constanţa, şi vreau să lansez o linie de îmbrăcăminte sub marca „Mihai Line“.»
Mihai Trăistariu, artist

EXCEPŢIILE DIN EST

LIDERUL. Primul muzician din estul Europei care a reuşit să-şi construiască o carieră de succes în lumea occidentală este Goran Bregovic. La mai bine de 30 de ani de la lansare, încă vinde foarte bine şi face săli pline.

INEDIT. Rusoaicele de la t.A.T.u. au reuşit, în 2001, să pătrundă pe piaţa internaţională cu hitul „Nas Ne Dogonyat“. În următorii ani, ele au vândut câteva milioane de albume în întreaga lume.

PROMOVARE. După ce a câştigat ediţia din 2004 a Eurovisionului, ucraineanca Ruslana a reuşit, la rândul ei, să treacă graniţele. Succesul său internaţional a fost, totuşi, de destul de mică amploare.

Speranţe pentru mai târziu

Oportunitatea pe care o reprezintă artiştii români pentru piaţa muzicală internaţională a fost sesizată de marile case de distribuţie, chiar dacă, deocamdată, muzica românească rămâne doar la stadiul de speranţă.

Prin anii ‘90, unele trupe rock româneşti, cum ar fi Iris sau Holograf, dar şi artişti-compozitori, ca Laurenţiu Cazan sau Ştefan Hruşcă, şi-au încercat norocul în străinătate, profitând de deschiderea şi valul de entuziasm de care s-a bucurat România după Revoluţie. Dar a fost mai mult o tentativă de a încerca marea cu degetul. Înarmaţi cu foarte puţine cunoştinţe despre culisele managementului şi impresariatului din industria show-biz-ului occidental, majoritatea s-au întors acasă. În plus, industria muzicală trecea prin schimbări rapide, nivelul sound-ului, al tehnicii, instrumentelor şi accesoriilor pe care electronica începea să le scoată în prim-plan, schimbări la care majoritatea artiştilor români nu erau pregătiţi să facă faţă.

Să fie altele şansele acum, iar artiştii români să fi prins momentul propice pentru a ataca măcar jumătatea clasamentelor internaţionale, iar aceste schimbări să aducă bani şi pentru casele de discuri autohtone care îi promovează? „Da, s-a dovedit deja acest lucru, acesta este şi motivul pentru care Universal Music şi-a deschis filială în România“, spune Alexandra Roşu, directorul de comunicare al Universal Music România.
„Dar drumul nu e uşor“, iar loviturile de vânzări de genul celei date de Mihai Trăistariu cu Tornero sunt greu de dat. „Depinde de cum au fost negociate clauzele contractuale“, afirmă Andi Enache, PR & events coordinator la A&A Records, licenţiată Warner Music.

Potrivit Alexandrei Roşu de la Universal Music, există posibilitatea ca un artist să fie distribuit şi de alte case de discuri din lume, dar, cel puţin în ceea ce priveşte Universal Music, numai dacă aşa decide casa de discuri din România. Indiferent de relaţiile de distributie care se fac pentru alte teritorii, artistul va face parte din portofoliul Universal Music. Câţi artişti români a scos până acum Universal Music pe piaţă? „Momentan, nu am semnat nici un artist român“, admite reprezentantul casei de discuri care şi-a făcut debutul pe piata românească anul trecut.
Afacerile merg însă destul de bine şi pe piaţa locală. În 2005, casa de discuri Cat Music, de exemplu, a realizat o cifră de afaceri de 5,1 milioane de lei.