Doliu în muzica românescă! O cunoscută interpretă din România a pierdut în această dimineață lupta cu boala. Prietenii săi îi deplâng soarta.
Doliu în muzica românescă! S-a stins pianista Ioana Maria Lupașcu
Doliu în muzica românească! Pianista Ioana Maria Lupașcu s-a stins din viață în dimineața zilei de joi, 31 august. Acesta a decedat la vârsta de 45 de ani, după ce primise vestea că suferea de cancer. Artista a murit în timpul internării la Institutul Oncologic din Capitală. Lupașcu avea o frumoasă carieră muzicală în cadrul Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești.
Cei care au anunțat publicul cu privire la tragicul eveniment au fost colegii săi de filarmonică. Anunțul de doliu a fost făcut pe rețelele de socializare.
„Cu sufletele îndurerate anunțăm trecerea în neființă a colegei noastre, Ioana-Maria Lupașcu. Deși oamenii buni nu câștigă întotdeauna, o vom ține minte pe Ioana ca o adevărată luptătoare, atingând cu dragoste persoanele din jurul ei și clapele pianului chiar și în cele mai dificile momente ale vieții.
Suntem recunoscători că ne-am putut afla în preajma unui spirit atât de frumos și a unei artiste desăvârșite, deși această călătorie a fost întreruptă prematur”.
Aceștia au oferit și informații despre înmormântare. Aceasta va avea loc sâmbătă, 2 septembrie.
„Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 2 septembrie 2023, în București. Gândurile noastre sunt alături de familie, prieteni și toți cei ce au cunoscut acest suflet pur, și îi asigurăm de tot sprijinul nostru în aceste momente dureroase. Sincere condoleanțe”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești.
Cezar Ouatu a transmis un mesaj emoționant
Artistul Cezar Ouatu s-a numărat printre persoanele publice care au transmis mesaje de condoleanțe la aflarea veștii. Ioana Maria Lupașcu i-a fost colegă de scenă. Ouatu își declară frustrarea cu privire la nedreptățile vieții:
„Iubita mea colegă și prietenă de scenă Ioana Maria Lupascu este nedrept uneori ce se întâmplă. În toate aceste dimineți ai fost prezentă în gândurile mele cu speranța revederii, dar acum îmi lași doar amintirea concertelor noastre, a zambetului tau, a omului luminos, frumos și bun!”
Artistul își amintește cu bucurie de Lupașcu, care era întotdeauna o prezență pozitivă. Ouatu menționează că îi este foarte greu să își ia rămas bun.
„Stii ca erai tot timpul un zâmbet când repetam pentru recitalurile noastre și te rugam să vii tu cu partiturile și pentru mine. Îți mulțumesc Ioana pentru tot. Îmi este foarte greu să vorbesc la trecut și nu o voi face!
Nu știu cum să închid acest mesaj. Îmi este greu ! Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău”, a scris Cezar Ouatu pe Facebook.