Doliu în lumea muzicală românească. Un cunoscut cântăreț s-a stins din viață. Anunțul a provocat multă tristețe printre colegii de breaslă. Mesajele de condoleanțe continuă să curgă.
Doliu în lumea muzicală. A murit George Nicolescu, cunoscut pentru piesa „Mai avem nevoie și de iarbă”
Andrei Păunescu a transmis pe platforma Facebook trista veste a trecerii în neființă a cantautorului George Nicolescu, faimos și pentru hitul său „Eternitate”. Din păcate, artistul s-a stins la vârsta de 74 de ani.
„S-a stins George Nicolescu. Familia rămasă aici mi-a permis să vă dau vestea. Abia împlinise 74 de ani pe 12 martie. „Viaţa noastră unde e, viaţa noastră ce-aţi făcut cu ea?”, transmis Andrei Păunescu prin intermediul Facebook.
George Nicolescu s-a născut în orașul Ploiești. În perioada 1957-1959, a urmat Școala pentru Pacienți cu Ambliopie din București, iar ulterior, între anii 1960 și 1968, și-a continuat studiile la gimnaziul și liceul din cadrul Școlii pentru Orbi din Cluj, până în anul 1972.
„Vocea de aur care a lansat celebrul cantec „Eternitate”, de George Grigoriu. Drum lin către stele, în eternitate, George!”, a mărturisit, îndurerat, compozitorul Ionel Tudor.
În anul 1970, George Nicolescu și-a făcut debutul muzical, obținând premiul întâi la prestigiosul festival Tinerețe pe Portativ. Ulterior, a început o colaborare fructuoasă cu compozitorul George Grigoriu, cunoscut pentru crearea hitului de succes „Eternitate”, lansat în 1973.
„Ca de la ploieştean la ploieştean, astăzi, când domnia sa a trecut la cele veşnice, las şi eu aici un fragment în memoria celui ce a fost interpretul şi artistul senzaţional al acestei capodopere muzicale, #GeorgeNicolescu!!!”, a scris Cezar Ouatu.
Asociaţia Nevăzătorilor din România a transmis un mesaj de condoleanțe
În 1972, George Nicolescu a fost acceptat la Universitatea din București, la secția de limbi romanice, specializarea română-franceză, absolvind în 1976. Începând din aprilie 1977, și-a început cariera didactică predând limba franceză la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere din Buzău, poziție pe care a deținut-o până în 1985.
În acest an, și-a schimbat direcția profesională, devenind solist vocal la Casa Tineretului din Buzău.
„Cu profund regret vă anunţăm că astăzi a plecat dintre noi îndrăgitul artist George Nicolescu (12 martie 1950-26 martie 2024), prezenţă de excepţie pe scena muzicii româneşti şi personalitate marcantă a comunităţii nevăzătorilor. Suntem cu sufletul alături de familia îndoliată. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Drum lin, dragul nostru prieten!”, a transmis Asociaţia Nevăzătorilor din România.
În anul 1981, George Nicolescu a făcut primul său pas în lumina reflectoarelor, debutând în cadrul prestigiosului Cenaclu Flacăra. Aici, a încântat publicul cu piese precum „Foaie verde, spic de pâine”, „Ordinea de zi” și „Eternitate”. După evenimentele din decembrie 1989, a avut o scurtă colaborare cu trupa Optimiștii, ocupând poziția de solist pentru câteva luni, între martie și noiembrie 1990.
În toamna anului 2002, după zece ani de la retragerea sa din activitate, George Nicolescu a revenit în atenția publicului românesc prin colaborarea cu trupa UNU, lansând hitul „Cântec pentru sănătatea ierbii”.
De asemenea, artistul a interpretat alături de Jorge piesa „Îndrăgostit”. În decembrie 2007, a fost lansat albumul „Muzică ușoară… lăutărească”, înregistrat în colaborare cu artiști precum Dan Spătaru, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanțu și Corina Chiriac.
Cea mai recentă piesă a lui George Nicolescu, intitulată „Viața-i de vină”, a fost lansată în 2012, în colaborare cu artistul Shift.