MySpace, reţeaua de socializare care concura la un moment dat cu Facebook, va concedia 500 de angajati, adică 47% din numărul total, scrie presa internaţională.
MySpace trece prin cele mai grele momente de la înfiinţare. Reţeaua de socializare a fost la un moment dat una dintre cele mai populare din lume, însă Facebook a lăsat-o în urmă.
Rupert Murdoch a cumpărat reţeaua MySpace în 2005 pentru 580 de milioane de dolari, iar acum se pregăteşte să o vândă. Pentru a reduce costurile, acesta a decis să renunţe la jumătate dintre angajaţi, adică 500 de oameni.
MySpace încă reuşeşte să atragă 60 de milioane de vizitatori pe lună, conform datelor comScore, însă nu se poate compara cu Facebook care are mai mult de 150 de milioane de unici pe lună.
SURSA: TechCrunch