Mai mulţi investitori, printre care se numără şi muzicianul Justin Timberlake, au cumpărat Myspace la 35 de milioane de dolari în 2011, în condiţiile în care News Corporation îl achiziţionase la 580 de milioane cu şase ani înainte. În prezent, Myspace susţine că furnizează cea mai mare librărie muzicală online (peste 50 de milioane de piese), însă este pus la zid din cauză că nu ar respecta drepturile de autor.
Contractul cu cele o sută de case de discuri independente, reprezentate de grupul Merlin, a expirat în 2011, iar compania nu l-a refăcut. Într-un interviu acordat publicaţiei The New York Times, Charles Caldas (CEO-ul grupului Merlin) i-a asigurat pe jurnalişti că Myspace încă distribuie conţinut asupra căruia nu are drepturi. Printre casele de discuri cărora le sunt încălcate drepturile de autor se numără independenţi puternici precum Beggars Group, Domino şi Merge. Deşi şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la atitudinea celor de la Myspace, CEO-ul Merlin nu a vorbit despre posibilitatea de a da în judecată serviciul.
Neda Azarfar, purtătorul de cuvânt al Myspace, a declarat că decizia de a prelungi contractul cu independenţii reprezentaţi de Merlin nu a fost luată încă. În cazul în care încă există pe Myspace piese asupra cărora serviciul nu are drepturi, acestea au fost "încărcate" de utilizatori şi vor fi îndepărtate dacă reprezentanţii caselor de discuri vor cere acest lucru – a mai adăugat Neda Azarfar.
În luna decembrie a anului trecut, Myspace avea 27,4 milioane de vizitatori unici din Statele Unite. Deşi valoarea nu este deloc neglijabilă aceasta este mult mai mică decât cea înregistrată în 2008, când serviciul avea cca. 76 de milioane de vizitatori unici.