Cele mai mari societăţi de asigurare din România anunţă că îşi vor penaliza clienţii care nu au anvelope de iarnă, în ciuda faptului că Poliţia sancţionează şi ea această abatere. Sutele de mii de şoferi asiguraţi CASCO sunt astfel presaţi din două părţi să îşi cumpere pneuri pentru sezonul rece.
Oricât ar suna de ciudat pentru o ţară cu climă temperat – continentală, în România se vând de aproape două ori mai multe anvelope de iarnă decât pneuri de vară. Mai exact, piaţa locală a înghiţit anul trecut peste 2,3 milioane de cauciucuri de iarnă, iar anul acesta estimările arată că se vor vinde alte două milioane de unităţi, în timp ce numărul cauciucurilor de vară vândute se învârte a jurul a 1 milion de unităţi.
Acest aparent paradox nu este rezultatul unor schimbări climatice, ci efectul direct al apariţiei unei legi care obligă toţi şoferii care circulă pe drumuri cu zăpadă, polei sau gheaţă să aibă anvelope corespunzătoare. În caz contrar, amenda ajunge până la 1.300 de lei. Au simţit-o pe pielea lor cei peste 1.400 de şoferi care au fost sancţionaţi anul trecut. Şi pentru că nu era de ajuns, cele mai importante societăţi de asigurări din România au decis să-şi penalizeze şi ele clienţii care nu deţin anvelope pentru sezonul rece. În aceste condiţii, câteva sute de mii de şoferi cu asigurarea CASCO riscă fie să rămână fără despăgubire, fie să primească doar o parte din daună în caz de accident, după cum a aflat Capital chiar din clauzele contractuale ale mai multor societăţi de asigurare din România.
Firmele de asigurări dau şoferilor "amenzi" de sezon
Câteva societăţi de asigurare cu nume sonore în România au decis să-şi sancţioneze clienţii care nu au anvelope de iarnă. Este încă o veste cât se poate de bună pentru producătorii şi distribuitorii de anvelope.
Oprivire aruncată pe structura vânzărilor de anvelope din ultimii doi ani te poate face să crezi că România este o ţară situată undeva în nordul extrem al Europei. Aceasta pentru că, de când au devenit obligatorii prin lege, anvelopele de iarnă au devenit „vedete“ şi au ajuns să fie de două ori mai vândute decât cele de vară. În 2011, piaţa autohtonă a înghiţit peste 2,3 milioane de pneuri speciale pentru sezonul rece şi doar 1,2 milioane de cauciucuri de vară. Vânzările din primele şase luni ale acestui an arată că diferenţa va fi chiar mai mare în 2012. Din estimările reprezentanţilor Michelin România, reiese că vânzările de anvelope de iarnă se vor menţine şi anul acesta peste două milioane de unităţi, chiar dacă va exista, cel mai probabil, o scădere faţă de anul 2011.
Comparativ cu anul 2010, când legea privind dotarea automobilelor cu anvelope de iarnă nu era în vigoare, vânzările au urcat cu peste 75%. O veste bună pentru cei care se ocupă de businessul cu anvelope vine de la societăţile de asigurări din România. Potrivit informaţiilor colectate de Capital pe cale oficială sau direct din contractele de asigurare, câteva nume mari din piaţa de profil au decis să-şi sancţioneze clienţii care nu au anvelope de iarnă.
Încă un rând de amenzi
Modalităţile prin care societăţile de asigurare au ales să-şi trateze clienţii care nu şi-au dotat corespunzător autoturismele variază de la caz la caz. Unele plătesc mai puţin decât valoarea daunei în caz de accident, în timp ce altele nu plătesc deloc. Decizia asigurătorilor este acoperită de lege şi aprobată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, însă poate ridica semne de întrebare în ceea ce priveşte corectitudinea faţă de client. Până la urmă, orice şofer din România riscă să fie amendat de Poliţie dacă nu utilizează cauciucuri corespunzătoare. O sancţiune venită şi de la asigurător nu este altceva decât o a doua amendă, mai ales că, în momentul încheierii poliţei de asigurare, nimeni nu te întreabă dacă ai sau nu cauciucuri de iarnă. Acesta este şi argumentul pe care îl utilizează societăţile care au decis să nu-şi sancţioneze în niciun fel clienţii cu asigurare CASCO, dar fără cauciucuri de iarnă. Printe aceste companii se numără şi câteva cu vânzări importante pe segmentul auto, cum ar fi Allianz Ţiriac, Uniqa sau Euroins. „Cred că o astfel de penalitate nu e utilă pentru simplul fapt că ar complica produsul de asigurare. În plus, clienţii care îşi fac asigurare CASCO sunt oameni responsabili, şi majoritatea au şi anvelope de iarnă. Deci, din punctul meu de vedere, asigurătorii care ar impune astfel de penalizări şi-ar face singuri viaţa mai grea, pentru nişte beneficii marginale. Eu cred în lucrurile simple şi clare. Şi mai cred că limitările sunt utile doar dacă se dovedeşte statistic că avem nevoie de ele“, spune şi Victor Şraer, şeful Otto Broker. În orice caz, este important de reţinut că veţi regăsi în contract eventualele sancţiuni, la capitolul „Condiţii de asigurare“.
Motive pentru toată lumea
Nu doar sancţiunea în sine, ci şi motivaţia pentru introducerea ei variază de la asigurător la asigurător. Unii invocă principii europene, alţii chiar legea locală. Una dintre societăţile care au luat o decizie radicală este Groupama, o prezenţă importantă pe piaţa locală. „Ne-am aliniat la noile condiţii europene. Un derapaj e mai uşor de controlat cu anvelope de iarnă. Anvelopele nu trebuie să fie noi, dar trebuie să fie pe toate roţile. Evident, dacă anvelopele sunt prea uzate, nu se acordă despăgubire, fie că sunt de iarnă în sezonul rece, fie că sunt normale, în afara sezonului rece“, spune unul dintre directorii asigurătorului francez.
Asirom, pe de altă parte, societate de asigurare de top 5, invocă drept motiv chiar legea care obligă şoferii să utilizeze anvelope de iarnă în sezonul rece. „În fapt, este o preluare a prevederilor introduse anul trecut în Codul rutier“, arată reprezentanţii asigurătorului care nu refuză plata eventualelor daune, dar care spune că aplică o „franşiză procentuală“ şoferilor care nu au automobilele echipate corespunzător. Cu alte cuvinte, Asirom plăteşte doar o parte din daună în cazul în care şoferul asigurat CASCO nu are anvelope de iarnă. Tot o franşiză aplică şi Generali, o altă societate cu vânzări substanţiale pe zona auto. În acest caz, „reducerea“ la plata daunei este de 30%.
Ceva mai nuanţaţi sunt cei la Omniasig, liderul pieţei locale de asigurări. Din condiţiile de asigurare incluse în contractele de tip CASCO reiese că Omniasig va refuza plata daunei, însă doar în cazul în care se dovedeşte că evenimentul asigurat are o cauzalitate directă cu faptul că vehiculul nu este echipat conform dispoziţiilor legale. Nici a doua mare societate de asigurări din România, Astra, nu-şi despăgubeşte clienţii care nu au pneuri corespunzătoare. Reprezentanţii companiei nu au dorit să comenteze motivele acestei decizii. O altă societate care refuză plata daunelor în situaţiile la care facem referire este Carpatica Asigurări.
Cum trebuie să fie cauciucurile
În caz de accident, asigurătorii nu vor verifica situaţia anvelopelor, ci se vor baza pe constatarea Poliţiei. Reprezentanţii instituţiei, care a dat anul trecut peste 1.400 de amenzi şoferilor ce au circulat fără dotări corespunzătoare, ne-au spus că, pentru a vedea dacă pneurile sunt corespunzătoare sau nu, este de ajuns să se uite pe inscripţiile din fabricaţie: „Conform Directivei Europene nr. 92/23/CE, precum şi a Regulamentelor nr. 30 şi nr. 54 CEE-ONU, pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, anvelopele trebuie să fie inscripţionate cu unul dintre simbolurile „M+S“, „M.S.“ sau „M&S“ – acestea fiind şi însemnele urmărite în cadrul controalelor în trafic“. Potrivit legii, sunt sancţionaţi şoferii care nu au anvelope corespunzătoare şi care sunt prinşi rulând pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. Deşi mulţi cred că sancţiunile se aplică doar între 1 noiembrie şi 31 martie, legea nu precizează un interval de timp. Amenda este de la 603 la 1.340 de lei, plus puncte.
1 milion este numărul contractelor de asigurare de tip CASCO active în România la finalul lunii septembrie 2012. Date de la cele mai mari 15 companii (85%)
2 milioane de anvelope de iarnă se aşteaptă companiile specializate să vândă anul acesta după ce, în primele şase luni, pneurile de iarnă s-au vândut bine
2,3 milioane de anvelope de iarnă au vândut companiile specializate în 2011, cu peste 75% mai mult decât în anul 2010, înainte de apariţia legii
Un derapaj e mai uşor de controlat cu anvelope de iarnă. Anvelopele nu trebuie să fie noi, dar trebuie să fie pe toate roţile.
Director Groupama
Ce asigurători fac pe poliţiştii
Groupama Asigurări arată clar că „nu se despăgubeşte dauna pe Casco dacă aceasta s-a produs în condiţii de iarnă, iar maşina asigurată nu era dotată corespunzător sezonului“.
Generali Asigurări spune că „în cazul producerii unui eveniment asigurat, de către un şofer care conduce un autovehicul neechipat de iarnă, despăgubirile acordate se diminuează cu 30%.
Omniasig refuză plata doar în cazul în care se dovedeşte că evenimentul asigurat are o cauzalitate directă cu faptul că vehiculul nu este echipat conform dispoziţiilor legale.
Astra Asigurări nu plăteşte „în situaţia în care asiguratul circulă pe propria răspundere, folosind anvelope neadaptate la condiţiile de drum şi are loc un risc asigurat, din cauza acestuia.
Asirom spune: „În cazul avarierii autovehiculului asigurat, se aplică o franşiză procentuală din cuantumul pagubei, dacă acesta nu era echipat, în momentul producerii daunei, cu anvelope de iarnă“.