Se poate spune că astăzi este o zi istorică pentru umanitate. Nasa a efectuat primul test de apărare planetară al umanității. O navetă spațială a Nasa a lovit intenționat un asteroid, cu scopul de a-l devia de la cursul său inițial. Impactul a avut loc la ora 7.14 p.m. ET (marți 2.14 ora României). Misiunea DART (Double Asteroid Redirection Test – Dublul Test de Redirecționare a Asteroizilor) s-a efectuat din Laurel, Maryland, Statele Unite ale Americii. Membri echipei DART au declarat că va fi nevoie de aproximativ două luni pentru a afla dacă traiectoria asteroidului s-a schimbat în urma impactului.
Did you catch the #DARTMission stream live or Didymos it? Impact is over, but the research continues. As scientists delve into data and telescopes release images of the asteroid from their POV, follow @AsteroidWatch and @NASASolarSystem for updates. https://t.co/ZNEYDQVA8Y pic.twitter.com/dn2veS6zbG
— NASA (@NASA) September 27, 2022
Asteroidul lovit nu reprezenta un pericol pentru Pământ
Asteroidul lovit, denumit Dimorphos, nu reprezintă un pericol pentru planeta noastră, dar această misiune ar putea stabili modul în care vor fi deviate în viitor corpuri celeste care ar reprezenta, într-adevăr, o amenințare pentru Pământ.
”Intrăm într-o nouă eră a umanităţii, o eră în care am putea avea capacitatea să ne protejăm de ceva precum un impact periculos, riscant, cu un asteroid. Ce lucru uimitor. Nu am mai avut această capacitate până acum.” a declarat Lori Glaze, director al Diviziei de Știință Planetară a Nasa.
Ținta a fost, de fapt, un sistem de asteroizi
Sistemul de asteroizi lovit de către Nasa este format din doua corpuri. Dimporphos este, de fapt, un asteroid mai mic ce orbitează în jurul lui Didymos. Sistemul nu se află aproape de Pământ, ceea ce l-a făcut ținta perfectă pentru un astfel de experiment.
Didymos (care înseamnă „geamăn” în limba greacă) a fost descoperit de către astronomi cu peste două decenii în urmă și are un diametru de aproximativ 780 de metri. Dimorphos (care înseamnă „două forme” în limba greacă) este mult mai mic având doar 160 de metri în diametru.
Naveta spațială a lovit asteroidul cu o viteză de aproximativ 21.600 km pe oră. Echipa va afla în viitor mai multe despre craterul lăsat de impact, estimat la o mărime cuprinsă între 10 și 20 de metri.
În prezent, Pământul nu este în pericol de a fi lovit de niciun asteroid, însă în apropierea planetei noastre există aproximativ 27.000 de asteroizi.