Oamenii de ştiinţă de la NASA au făcut noi descoperiri uluitoare despre satelitul natural al Pământului.
Aceștia au transmis că au dovezi privind existenţa apei îngheţate pe suprafaţa Lunii, informează BBC.
Informaţiile au fost colectate de un instrument de pe nava indiană Chandrayaan-1, care a explorat Luna între anii 2008 şi 2009. Raportul a fost publicat marţi în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).
Depozitele de gheaţă sunt dispuse la ambii poli ai Lunii. La polul sudic, cea mai mare parte a gheţii este concentrată în cratere, în timp ce la polul nordic, ea este dispusă pe o suprafaţă mai largă.
Instrumentul Moon Mineralogy Mapper (M3) a indentificat trei zone în care există apă îngheţată pe suprafaţa lunară.
Temperatura pe Lună poate ajunge la 100 de grade Celsius, ziua, şi, pentru că axa este înclinată la 1,54 de grade, există zone din poli care nu sunt luminate niciodată.
Astfel, oamenii de ştiinţă estimează că temperaturile din zonele permanent umbrite ale Lunii nu cresc de -157 de grade Celsius.
Aceste rezultate susţin detectări indirecte mai vechi ale unor suprafeţe acoperite cu gheaţă de la polul sudic al Lunii.
Sursa: Digi24