Procesul Evolved Structures, dezvoltat de inginerul Ryan McClelland, durează o fracțiune din timpul care este necesar de obicei experților NASA și se bazează pe un algoritm generativ pentru a crea diverse dispozitive metalice necesare diferitelor misiuni de explorare a spațiului, informează Dezen.com.
IA face ceva de ordinul unei iterații pe minut
”Cel mai probabil, oamenii fac o iterație în fiecare săptămână, poate două, dacă lucrurile merg bine”, a explicat McClelland în podcastul NASA – ”Small Steps, Giant Leaps”. „Inteligența Artificială face ceva de ordinul unei iterații pe minut. Așadar, se pot obține mult mai multe cicluri de iterație și datorită lor se obțin mai multe modele optime, mult mai rapid”, explică inginerul.
Până acum, sistemul a fost folosit pentru a proiecta totul, de la o schelă pentru telescopul EXCITE transportat cu un balon al NASA, până la un banc optic pentru un spectrometru de imagistică ultravioletă, pentru componentele optice. „Dintre aplicațiile actuale, bancul optic este probabil cel mai impresionant”, a spus McClelland.
Similar cu chatbot-ul ChatGPT
„Este o diferență radicală față de bancul optic tipic și are performanțe structurale mult mai bune”, adaugă acesta. Ca și chatbot-ul ChatGPT sau generatorul de imagini DALL-E, sistemul se bazează pe aportul uman sub forma unui rezumat precis, care detaliază cerințele piesei, inclusiv sarcina pe care trebuie să o suporte și forțele la care va fi expus. Aceste date sunt introduse în software-ul de proiectare generativă, care poate să producă 30 până la 40 de iterații în doar câteva ore, fiecare îmbunătățindu-se pentru a dezvolta o structură optimă.
„IA vine cu designul și apoi testează proiectul prin analiză cu elemente finite pentru a se asigura că funcționează, a verifica cerințele și apoi face și o simulare de fabricație pentru a se asigura că poate fi fabricat”, a explicat McClelland. Asta înseamnă că proiectul final poate fi introdus direct într-un proces de producție digital și prelucrat de o mașină de frezat standard, bazată pe modelul CAD.
Procesul poate este de aproximativ zece ori mai rapid decât procedura NASA
De la proiectare până la producție, acest proces poate dura chiar și o săptămână. McClelland estimează că este de aproximativ zece ori mai rapid decât procedura normală a celor de la NASA, care implică transmiterea designului între un designer, un analist de stres care îi verifică performanța și un mașinist care testează dacă poate fi fabricat. Potrivit lui McClelland, componentele proiectate de IA au concentrații de stres de până la 10 ori mai mici, economisind în același timp până la două treimi din greutate. „Structurile tind să funcționeze mult mai bine”, a spus el. „Sunt undeva și de trei ori mai bune în ceea ce privește performanța”, spune el.