Este foarte greu de crezut că vom reuşi să menţinem încălzirea globală în limita agreată de naţiuni anul trecut, afirmă Gavin Schmidt, un om de ştiinţă din cadrul NASA, conform The Guardian. Deja anul acesta temperatura medie globală a crescut cu 1,38 grade Celsius faţă de cea din secolul XIX, apropiindu-se periculos de mult de limita maximă stabilită, de 1,5 grade Celsius, agreată printr-un acord semnat anul trecut la Paris. Iulie a fost cea mai fierbinte lună de când se măsoară temperaturile. De altfel, fiecare lună, începând cu octombrie 2015, a venit cu un nou record. Chiar dacă măsurătorile nu se fac de foarte multă vreme, mostrele de gheaţă analizate şi sedimentele arată că Pământul nu a mai trecut printr-un proces de încălzire atât de accentuată în ultimul mileniu. Ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani este fără precedent, explică Gavin Schmidt, director al Institutului Goddard pentru Studii Spaţiale, în cadrul NASA. „Este fără precedent în 1.000 de ani. Nu există nicio perioadă care să fi trecut prin acest trend (…)”, a mai spus omul de ştiinţă.

Pentru a menţine încălzirea globală în limita a 1,5 grade Celsius, trebuie ca emisiile de dioxid de carbon să fie urgent şi semnificativ micşorate. „Ceea ce este foarte puţin probabil (să se întâmple – n.red.)“, explică Gavin Schmidt. Potrivit acestuia, până acum nu s-au luat măsuri nici pentru ca emisiile să ducă la o încălzire de cel mult 2 grade Celsius. Prin urmare, viitorul e sumbru. Gavin Schmidt este de părere că există riscul de 99% ca 2016 să fie cel mai fierbinte an din istorie. În acest moment, recordul este deţinut de 2015, care l-a „preluat” de la 2014. Avem de-a face, prin urmare, cu situaţia în care fiecare an vine cu un nou record de temperatură. „Trendul pe termen lung este cel care ar trebui să ne îngrijoreze şi nu există dovezi că acesta va trece. Dimpotrivă, există destule care să ne facă să credem că se va menţine”, mai spune omul de ştiinţă. „Nu există pauză în această încălzire a temperaturilor. Cei care cred că procesul încălzirii se va opri văd lumea în roz. E o problemă cronică a societăţii pentru următorii 100 de ani”, mai afirmă Schmidt.

Cei care ar putea pune la îndoială afirmaţiile reputatului om de ştiinţă trebuie să ştie că un studiu recent a arătat că mai e nevoie de numai cinci ani în care nivelul emisiilor de dioxid de carbon să se păstreze la acelaşi nivel, pentru ca şansa de a menţine încălzirea globală în limita a 1,5 grade Celsius să fie pur şi simplu eliminată. Dacă în următorii cinci ani nu facem nimic, intrăm pe un drum fără întoarcere. Dacă lucrurile vor sta ca şi până acum, atunci clima se va încălzi într-un ritm de cel puţin 20 de ori mai repede decât media din ultima sută de ani, arată NASA.