NASA și Blue Origin vor colabora pentru un nou proiect
Contractul NASA cu Blue Origin este evaluat la aproximativ 3,4 miliarde de dolari americani, a precizat, vineri, Jim Free. Blue Origin va contribui în mod privat „mult mai la nord” de această sumă, a precizat, la rândul său, John Couluris, șeful de aterizare lunară al Blue Origin.
„Parteneriatul nostru nu va face decât să contribuie la această epocă de aur a zborurilor spațiale umane. Lucrăm de ceva timp și suntem încă pregătiți să pornim”, a declarat, vineri, Bill Nelson, Administratorul NASA, relatează agenția de presă Reuters.
Potrivit spuselor sale, existența unui al doilea modul de aterizare pe Lună pentru Misiunea Artemis promovează concurența comercială, reluând o tendință din ultimii ani care reduce costurile pentru NASA.
Conform sursei citate anterior, acest contract este un impuls pentru Jeff Bezos, care a investit miliarde de dolari americani în Blue Origin pentru a concura pentru contracte spațiale comerciale și guvernamentale de profil înalt cu SpaceX, o forță dominantă în domeniul lansărilor de sateliți și al zborurilor spațiale cu echipaj uman.
Blue Origin intenționează să construiască modulul său de aterizare Blue Moon, înalt de 16 metri, în cadrul unui parteneriat cu Lockheed Martin, Boeing, firma de software pentru nave spațiale Draper și firma de robotică Astrobotic.
„Sunt onorat să fiu în această călătorie cu NASA de a aduce astronauți pe Lună – de data aceasta pentru a rămâne. Împreună, vom rezolva problema fierberii și vom face din LOX-LH2 o combinație de propulsie stocabilă, avansând astfel stadiul actual al tehnologiei pentru toate misiunile spațiale de mare adâncime”, a scris, vineri, Jeff Bezos pe contul său de pe Twitter.
Honored to be on this journey with @NASA to land astronauts on the Moon — this time to stay. Together, we’ll be solving the boil-off problem and making LOX-LH2 a storable propellant combination, pushing forward the state of the art for all deep space missions. #Artemis… pic.twitter.com/Y0zDhnp1qX
— Jeff Bezos (@JeffBezos) May 19, 2023
Blue Origin a făcut presiuni asupra NASA
Potrivit sursei citate anterior, Blue Origin și legislatorii americani au făcut presiuni asupra NASA pentru a acorda un al doilea contract pentru un lander lunar pentru a promova concurența comercială și pentru a se asigura că are o cursă de rezervă spre Lună.
La începutul anului trecut, NASA a anunțat programul pentru un al doilea contract pentru un lander. Couluris, care va conduce Blue Origin în dezvoltarea navetei lunare, a declarat că premiul de vineri, 19 mai 2023, a fost un rezultat greu de obținut.