NASA a fost destul de discretă în privinţa conferinţei de presă de miercuri. Singurul lucru pe care l-a spus agenţia spaţială americană a fost că este vorba despre exoplanete, adică planete din afara sistemului nostru solar.

Chiar dacă nu ştim încă exact ce va anunţa NASA, putem specula că e vorba de o descoperire importantă despre posibilitatea ca una sau unele dintre aceste exoplanete să prezinte condiţii favorabile apariţiei unor forme de viaţă.

Nu este prima dată când NASA aprinde imaginaţia marelui public şi a cercetătorilor spaţiali. Agenţia spaţială americană a studiat mii de exoplanete în ultimii ani, în căutarea uneia capabile să găzduiască viaţă, datorită faptului că se învârte în jurul unei stele asemănătoare Soarelui nostru şi că se află la o distanţă similară celei dintre Pământ şi Soare.

"Rudele" Pământului din alte sisteme solare

Prima planetă de acest gen din afara sistemului nostru solar care a fost descoperită de NASA a fost Kepler-186f, o planetă care se află în aşa-numita “zonă locuibilă” şi care are cam aceleaşi dimensiuni ca Terra.

Ulterior, telescopul spaţial Kepler a localizat multe alte planete similare. NASA anunţa recent descoperirea a 1.284 de noi planete, dintre care nouă s-ar afla în “zona locuibilă”.

Între timp, în urma noilor cercetări, NASA a identificat 3.449 exoplanete în 2.577 de sisteme solare. Dintre ele, 348 sunt considerate ca fiind asemănătoare Pământului.

Înseamnă asta că acele exoplanete sunt şi locuite sau măcar locuibile? Răspunsul e aproape imposibil de dat, ţinând cont de limitările tehnologice din prezent, care nu permit călătoriile interstelare.

Aceste planete din afara sistemului nostru solar se află la zeci, sute şi chiar mii de ani lumină distanţă, iar navetele spaţiale din prezent nu permit călătorii pe distanţe atât de lungi. Să precizăm că un an lumină înseamnă echivalentul a peste nouă mii de miliarde de kilometri! NASA de-abia este în faza în care caută soluţii pentru a trimite o misiune cu echipaj uman la orizontul anilor 2030 pe planeta Marte, care se află la “doar” şase-şapte luni distanţă de Terra.

Aşadar, întrebarea “suntem singuri în Univers?” ar putea să mai aştepte multă vreme un răspuns. Până atunci, însă, orice indiciu de genul celui pe care NASA este aşteptată să-l prezinte miercuri seară este binevenit şi ar putea face mai multă lumină în acest domeniu.

SURSA: RFI