Verdictul a fost dat de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție în jurul orei 18:30.

Pe 30 ianuarie 2012,  Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, de către ICCJ, în dosarul "Trofeul calităţii", în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. Fostul premier a făcut recurs la decizia magistraţilor de la începutul anului.

Alături de Năstase au mai fost condamnaţi Marina Popovici – 5 ani de închisoare cu executare, Bogdan Popovici – 6 ani închisoare cu executare, Irina Jianu – 6 ani închisoare cu executare şi Diana Gasparovici – 5 ani închisoare cu executare.

Povestea dosarului "Trofeul Calităţii"

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în 20 ianuarie 2009, pe Adrian Năstase, în dosarul "Trofeul calităţii în construcţii", fiind acuzat de folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase.

În dosar a fost inculpată şi Irina Paul Jianu, fost inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii, ea fiind acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, spălare de bani în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată, fals intelectual la Legea contabilităţii, comise sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată, folosirea creditului societăţii într-un scop contrar intereselor societăţii sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată, potrivit mediafax.ro. Totodată, DNA a inculpat-o şi pe Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct în cadrul ISC, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată.

Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL, este acuzat de complicitate abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată şi calificată; spălare de bani în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, iar şoţii Marian Ioana şi Bogdan Popovici pentru spălare de bani în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată şi calificată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Instanţa supremă a stabilit un prim termen în acest proces pentru 25 februarie 2009, dar cercetarea judecătorească a debutat în 3 noiembrie 2010 când cei trei judecători din complet, Ionuţ Matei, Ioana Bogdan şi Cristina Rotaru, au constatat regularitatea actului de sesizare a instanţei, potrivit normelor de procedură penală.

În 30 noiembrie 2010, judecătorii au încuviinţat introducerea în cauză în calitate de părţi responsabile civilmente a societăţilor Eurografica, Media On, Axa Management, Urban Consult, Mediaglobe Invest, A Rond, Forum Invest, Fundaţia Invest România şi Contur Media.
La termenul din 14 ianuarie 2011, toţi inculpaţii din acest dosar au declarat în faţa instanţei supreme că nu sunt de acord ca judecata să fie făcută pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, după ce judecătorii au întrebat dacă doresc să se folosească de articolul 320 indice 1din Codul de procedură penală, care prevede reducerea cu o treime a limitelor speciale de pedeapsă dacă inculpatul recunoaşte integral acuzaţiile şi este de acord să fie judecat în acord cu probatoriul anchetatorilor (Legea Micii reforme).
La acelaşi termen, Adrian Năstase a dat o declaraţie în faţa judecătorilor în care a combătut fiecare acuzaţie a DNA, arătând în linii mari că afirmaţiile procurorilor, potrivit cărora doar el şi soţia sa s-ar fi ocupat de unele proceduri pentru campania electorală din 2004, sunt nereale, deoarece în acea campanie au fost implicate sute de mii de persoane.
Cercetarea judecătorească propriu-zisă a durat un an, în perioada 14 ianuarie 2011 – 9 ianuarie 2012, perioadă în care cei trei magistraţi au audiat în instanţă 767 de martori, din cei 967 indicaţi de procurori în actele dosarului şi în rechizitoriu. Cinci matori, a constatat instanţa, erau trecuţi de două ori.
Martorii au fost împărţiţi pe sectoare de activitate, fiind audiaţi astfel 329 de inspectori din cadrul Inspectoratelor Teritoriale şi Judeţene în Construcţii din 479 propuşi de DNA; 213 participanţi la manifestările Trofeul Calităţii în Construcţii din 237 propuşi; 57 de inspectori de stat, membri ai consiliului de conducere şi angajaţi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii din 66 propuşi; 12 membri ai Partidului Social Democrat (PSD) din 12 propuşi; 15 angajaţi ai firmelor implicate în organizarea Trofeului Calităţii, evaluatori, consilieri la Administraţia Financiară care au controlat aceste firme din 16 propuşi; 23 de angajaţi ai societăţii Vertcon Bacău din 27 propuşi, precum şi 118 angajaţi ai Erografica din 130 indicaţi de DNA.
În continuare, pe parcursul discutării probelor apărării inculpaţilor din dosar, avocaţii lui Năstase au cerut audierea a 92 de martori, din care instanţa a selectat şi admis interogarea a cinci persoane, respectiv: Bogdan Liviu Ciucă, Octav Cozmâncă, Valeriu Zgonea, AureliaVasile şi Dan Nica.
Octav Cozmâncă a declarat instanţei supreme că fostul preşedinte al PSD Adrian Năstase nu s-a interesat de finanţarea campaniei sale electorale din 2004, iar cei care doreau să sponsorizeze discutau cu directorul de campanie, Aura Vasile.
Ulterior, în 9 ianuarie 2012, instanţa de fond, completul de trei judecători, a respins cererea lui Năstase privind vizionarea în şedinţă publică a suporţilor electronici ataşaţi la dosar, care conţin imagini de la simpozioanele Trofeul Calităţii, organizate în anul 2004, pe motiv că fostul premier nu a contestat înregistrările, pe care de altfel le-a copiat, cu încuviinţarea instanţei, încă din anul 2009.
În 30 ianuarie, doi din cei trei judecători – Ionuţ Matei şi Ioana Bogdan – au decis condamnarea la doi ani de închisoare pentru şantaj a fostului premier şi interzicerea pentru o perioadă de doi ani a exercitării mai multor drepturi, iar cel de-al treilea magistrat, Cristina Rotaru, a dispus achitarea acestuia pe motiv că fapta nu există.
"Activitatea infracţională din dosarul «Trofeul calităţii» reprezintă un caz de corupţie la cel mai înalt nivel, protagonist fiind unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai clasei politice româneşti", şi-au motivat decizia de condamnare cei doi judecători ai instanţei supreme.
Înalta Curte arăta că activitatea infracţională ce a făcut obiectul cauzei "reprezintă fără îndoială un caz de corupţie la cel mai înalt nivel, prin implicarea unui personaj care nu era un simplu preşedinte de partid, ci unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai clasei politice româneşti, preşedinte al celui mai mare partid politic la nivelul anului 2004, prim-ministru în funcţie şi candidat cotat cu şanse reale (dacă nu chiar cu cele mai mari) la cea mai înaltă demnitate a statului român", potrivit motivării deciziei.
Pe de altă parte, judecătorii Ionuţ Matei şi Ioana Bogdan notau că în cauză nu este vorba despre o simplă finanţare ilegală a unei campanii electorale, care – pare a fi de notorietate – este un fenomen obişnuit în România, ci despre punerea la dispoziţia lui Adrian Năstase a unor fonduri ilicite considerabile – de patru ori mai mari decât cele declarate oficial pentru întreaga campanie electorală a acestui candidat, potrivit analizei realizate de mediafax.ro.