Nașterile premature au ajuns la un nou record

Numărul nașterilor premature este în creștere în România, iar medicii avertizează asupra necesității de a investi urgent în maternități, scrie româniatv.net.

Situația este cu atât mai gravă cu cât multe orașe nu dispun de incubatoare, iar sute de mame nu beneficiază de îngrijire medicală pe parcursul sarcinii.

Anul trecut, numărul copiilor născuți prematur s-a dublat. Pe fond, medicii au cerut investiții urgente în maternități. De asemenea, ei au mai cerut și programe care să faciliteze accesul rapid al mamelor la spital.

În ultimele 12 luni, un copil a fost născut prematur la doar 22 de săptămâni de sarcină, recordul pentru termenul de naștere cel mai timpuriu. Specialiștii estimează că un astfel de nou-născut poate necesita până la 7 luni de îngrijire în incubator.

În mod neașteptat, Bucureștiul a înregistrat cele mai multe cazuri, conform raportului Asociației Prematurilor.

„Ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru autorităţi şi cred că ar trebui să se gândească la nişte măsuri sociale sau nişte programe destinate atât autorităţilor dar şi susţinerii maternităţilor”, a declarat Diana Gamulescu, fondator Asociaţia Prematurilor.

maternitate, bebelus
SURSA FOTO: Dreamstime

Incubatoare există doar în orașele mari

Din păcate, incubatoarele sunt disponibile doar în marile orașe din România. Femeile care nasc prematur în alte zone se confruntă cu dificultăți considerabile pentru a-și putea ține copiii în brațe.

„Micuț, foarte micuț, cât o palmă, a fost un șoc pentru mine la început, dar am fost cu speranță. Îmi doream foarte mult să îl ating. După ce-am născut a fost la Terapie Intensivă în incubator, dar a respirat singur, după, micuțul a făcut un șoc, i-a cedat sistemul digestiv și a urmat intubarea cam 2, 3 săptămâni”, a povestit Loredana, mamă.

Nașterile premature sunt adesea asociate cu diverse afecțiuni suplimentare, ceea ce obligă părinții să continue controalele medicale pentru o perioadă extinsă, de câțiva ani, după naștere.

copii, bebeluș
SURSĂ FOTO: Dreamstime

Ce înseamnă o naștere prematură?

O sarcină normală durează aproximativ 40 de săptămâni. Dacă nașterea are loc la 37 de săptămâni sau mai devreme, se consideră prematură și implică riscuri atât pentru copil, cât și pentru mamă. Nașterile premature sunt clasificate în funcție de termenul de naștere, în patru categorii care necesită îngrijiri specifice:

  • Nașteri între săptămânile 34 și 36
  • Nașteri între săptămânile 32 și 34
  • Nașteri înainte de săptămâna 32
  • Nașteri înainte de săptămâna 25

Care sunt cauzele nașterilor premature?

Uneori, nașterea prematură poate apărea brusc și fără o cauză evidentă. În alte cazuri, medicii pot decide să provoace un travaliu prematur din motive medicale specifice.

Printre factorii care pot contribui la o naștere prematură se numără:

  • Afecțiuni cronice, precum diabetul sau infecțiile
  • Consumul de alcool sau droguri în timpul sarcinii
  • Sarcini multiple, cum ar fi gemeni sau tripleți
  • Preeclampsia (tensiune arterială crescută în timpul sarcinii)
  • Probleme ale uterului sau colului uterin
  • Intervalul prea scurt între două sarcini (mai puțin de 18 luni)
  • Sângerări vaginale sau infecții apărute în timpul sarcinii