Daca e vara, cresc tarifele. Guvernul a decis marirea tarifelor la energie electrica si termica. Traditional, toate guvernele au apelat la cresterea tarifelor in perioada de vara. Motivele sunt usor de banuit. Populatia consuma mai putina energie electrica sau termica. Iar populatia este cea mai sensibila din punct de vedere emotional la cresterile de tarife. Desigur, nici societatile comerciale nu sunt deloc incantate de scumpiri. Ele s-au obisnuit insa sa traiasca din inflatie.
In anii 1992-1996, guvernarea PDSR a preferat un control strict al tarifelor. Acestea au crescut doar atunci cand efectiv producatorii se sufocau, iar statul limita subventiile din cauza restrictiilor bugetare.
In perioada 1992-1996 au fost facuti primii pasi ai liberalizarii pietei energiei. Fosta regie de electricitate s-a spart in mai multe companii energetice. A aparut chiar si o Autoritate de reglementare, care are rolul de a aviza in locul Guvernului cresterile de tarife. Actuala guvernare a modificat rolul autoritatii de reglementare, in sensul ca a subordonat-o Executivului. In felul acesta, practic, Guvernul a ajuns sa controleze din nou pretul la energie. Astfel, pe primele trei luni ale acestui an tariful la energie a ramas neschimbat. Luna aprilie a adus prima scumpire din acest an. Acum, la finalul lui iunie, tariful la energie electrica creste din nou. Din pacate, actualul executiv gandeste cresterile de tarife ca pe un colac de salvare intins producatorilor. Acestia se aprovizioneaza cu materii prime la preturi tot mai mari (din cauza devalorizarii leului) si sunt obligati sa creasca salariile, din cauza presiunii sindicatelor.
Spre exemplu, tariful la energie era calculat la un curs al dolarului de 27.000 lei, in vreme ce acum moneda americana a sarit de 29.000 lei. La inceputul anului, ministrul industriei anunta ca la intreprinderile care produc energie electrica au fost reduse costurile cu 14%. Din pacate, costurile nu s-au redus pe o baza sanatoasa, adica prin cresterea eficientei muncii sau prin retehnologizare, ci prin scutirea de la plata taxei pe valoarea adaugata si a taxelor vamale a importurilor de materii prime energetice. Asa cum era de asteptat, au trecut trei luni si producatorii de energie, sufocati de costuri, au cerut din nou cresterea tarifelor. Din pacate, guvernul nu-i intreaba de sanatate, adica de eficienta cu care lucreaza, ci se grabeste sa mareasca tarifele. Chiar cu riscul de a creste nivelul inflatiei.
Nasul inflatiei sta la Palatul Victoria
5 iulie 2001, 12:00
Ultima modificare în 5 iulie 2001, 15:00
Daca e vara, cresc tarifele. Guvernul a decis marirea tarifelor la energie electrica si termica. Traditional, toate guvernele au apelat la cresterea tarifelor in perioada de vara. Motivele sunt usor de banuit. Populatia consuma mai putina energie electrica sau termica. Iar populatia este cea mai sensibila din punct de vedere emotional la cresterile de tarife. Desigur, nici societatile comerciale nu sunt deloc incantate de scumpiri. Ele s-au obisnuit insa sa traiasca din inflatie. In anii 1992-1
Etichete: arhiva,
energie
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- O mica greseala de limbaj
- Dragos, las-o jos ca macane!
- Nici o poseta fara ruj si fard de pleoape
- Salonul International de Frig si Aer
- Pretul dolarului creste mai incet
- Majoritatea managerilor din companiile romanesti au orbul gainilor
- Razboi on-line declarat Bancii Mondiale
- Commercial Union vinde asigurari de viata prin BRD
- Hyundai a lansat pe piata romaneasca noul model Santa Fe
- Cum sa vinzi un vapor prin corespondenta