Natalia Gavrilița: România e principalul partener economic al R. Moldova, cu o pondere de peste 21% din valoarea schimburilor

Premierul de la Chișinău, Natalia Gavrilița, afirmă că România este principalul partener economic al Republicii Moldova, cu o pondere de peste 21% din valoarea schimburilor, Declaraţia a fost făcută la un eveniment organizat de către Asociația Investitorilor din România.

Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a participat la evenimentul cu ocazia împlinirii a cinci ani de activitate a Asociației Investitorilor din România (AIR).

În Republica Moldova sunt înregistrate peste 1 500 de întreprinderi cu capital românesc

În discursul susținut, șefa Executivului de la Chișinău a subliniat rolul antreprenorilor români în aprofundarea relațiilor comerciale bilaterale de pe cele două state. AIR este una din principalele punți de legătură între mediul de afaceri din România și Republica Moldova, transmite Știri.md.

„România este principalul nostru partener economic, cu o pondere de peste 21% din valoarea schimburilor comerciale. Astăzi, în Republica Moldova sunt înregistrate peste 1 500 de întreprinderi cu capital românesc. România se află între primele trei țări furnizoare de investiții străine directe în economie.”, a declarat prim-ministrul de la Chișinău.

Premierul Natalia Gavrilița a vorbit cu oamenii de afaceri despre măsurile întreprinse de Executiv pentru a crea predictibilitate, pentru a debirocratiza și digitaliza interacțiunea oamenilor de afaceri în raport cu autoritățile, astfel încât Republica Moldova să devină o destinație atractivă pentru investitorii străini.

De asemenea, șefa Guvernului a evidențiat acțiunile comune întreprinse de Cabinetele de miniștri din dreapta și stânga Prutului în vederea intensificării relațiilor economice.

Natalia Gavrilița a încurajat investitorii români să-și sporească activitatea în Republica Moldova

„Împreună cu Guvernul României am reușit, în ultimul an și jumătate, să punem bazele unei ameliorări și extinderi a infrastructurii logistice și de transport care leagă cele două maluri de Prut.

Mă refer aici la construcția viitorului pod rutier de la Ungheni sau la renovarea celui de la Galați-Giurgiulești, la pregătirea dării în exploatare a punctului de trecere de la Leova-Bumbăta sau la eforturile noastre de a implementa controlul coordonat la frontieră.”, a transmis Natalia Gavrilița.

De asemenea, lidera de la Chișinău a încurajat investitorii români să-și sporească activitatea dincolo de Prut: „Ne dorim ca tot mai multe firme din România să descopere piața de aici și să contribuie la creșterea sustenabilă a economiei, la crearea a noi locuri de muncă, dar și la transferul de know-how și de bune practici corporative.

Vă invit să avem, în permanență, un dialog constructiv din care să reiasă cele mai bune soluții pentru ca economia Republicii Moldova să devină nu doar rezilientă, dar și să facă față exigențelor pieței europene.”, a afirmat prim-ministrul.