Natalitatea mult mai ridicată a romilor duce la creşterea ponderii acestora în populaţia României. Mişcarea este accentuată şi de scăderea numărului românilor, care au o mortalitate mai ridicată decât natalitatea, susţine Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române.
– faţă de 10,2 născuţi la 1000 de locuitori, cât este natalitatea la români, la romi se înregistrează o natalitate de 25 la mie (în anul ultimului recensământ-2002);
– rata fertilităţii totale (numărul mediu de copii născuţi) este de 3,1 copii la o femeie de etnie romă şi de numai 1,4 copii la o româncă;
– românii au rata mortalităţii mai ridicată decât natalitatea;
– în România, raportul dintre sexe la naştere a avut şi are o valoare constantă, de 105-106 băieţi la 100 de fete;
– ponderea născuţilor proveniţi de la femei cu studii superioare era de numai 8% în anul 2002, dar a ajuns la o valoare dublă în anul 2008 – peste 17%;
– natalitate scăzută, una dintre cele mai mici valori ale speranţei de viaţă la naştere din UE şi o migraţie externă negativă, sunt unele dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă România;
– la 100 de persoane adulte (active economic în cea mai mare parte) revin astăzi 24 de persoane în vârstă de 65 de ani şi peste (preponderent inactive economic). Dacă nu intervine o redresare a natalităţii, în anul 2050, la 100 de persoane adulte vor reveni 54 de persoane vârstnice;
– în funcţie de religie, în România, cea mai mare rată a natalităţii este înregistrată de penticostali, urmaţi de baptişti şi adventişti.
Rep: Ce pondere din populaţia României ocupă etnia romă? Cum va evolua şi ce implicaţii va avea aceasta pe termen lung?
V. Gheţău: Numărul populaţiei de etnie romă şi unele dintre caracteristicile demografice ale acesteia sunt doar parţial cunoscute, dintr-o raţiune foarte simplă: mulţi, probabil foarte mulţi romi, nu doresc să declare apartenenţa la acest grup etnic, nici la recensământ şi nici la oficiile de stare civilă când se înregistrează etnia născutului şi a persoanei decedate.
La ultimul recensământ al populaţiei, cel din martie 2002, s-au declarat de etnie romă 535.000 de persoane, ceea ce reprezenta 2,5% din populaţia ţării. Cât de departe sunt aceste valori de cele reale nimeni nu o poate cuantifica cu argumente solide, fiabile. Atât timp cât apartenenţa e
tnică, ca şi cea religioasă, se înregistrează prin liberă declaraţie, nu poate fi imaginată o altă modalitate de cunoaştere a dimensiunii reale a populaţiei de etnie romă. În ceea ce priveşte natalitatea/fertilitatea, datele referitoare la numărul mediu de copii născuţi vii de către femeile în vârstă de 15 ani şi peste până la data recensământului permit utilizarea unor tehnici indirecte, mai sofisticate, de estimare a natalităţii şi fertilităţii pe etnii.
Faţă de 10,2 născuţi la 1000 de locuitori cât era natalitatea românilor, la romi se înregistra o natalitate de 25 la mie, iar rata fertilităţii totale, un indicator mult mai relevant pentru intensitatea reproducerii populaţiei (numărul mediu de copii născuţi de o femeie de-a lungul întregii perioade fertile a vieţii) era de 3,1 copii la o femeie de etnie romă şi de numai 1,4 copii la o româncă.
Natalitatea mult mai ridicată a romilor duce, în timp, la creşterea numărului şi ponderii acestei populaţii, mişcare accentuată de scăderea numărului românilor (şi a populaţiei de alte etnii), care au o mortalitate mai ridicată decât natalitatea.
2.Care este natalitatea în funcţie de religie în România? Ce religie înregistrează cea mai mare rată a natalitaţii?
Şi apartenenţa etnică şi cea confesională definesc un anumit model cultural care îşi pune vizibil amprenta pe atitudinea faţă de căsătorie, familie şi copii.
Cea mai mare rată a fertilităţii este înregistrată de penticostali, respectiv patru născuţi la o femeie.
Rep: Care este natalitatea în funcţie de sexe în România? Sunt mai mulţi bărbaţi sau mai multe femei? Ce tendinţă va fi în viitor?
În populaţiile în care nu există o preferinţă predominată pentru băieţi, raportul dintre sexe la naştere a avut şi are o valoare constantă – 105-106 băieţi la 100 de fete. Este şi raportul din România şi din celelalte ţări europene. Această superioritate numerică a populaţiei masculine se menţine în ţara noastră până la vârstele de 40-41 de ani, când supramortalitatea masculină – cauzată de boli profesionale, consum mai mare de alcool şi tutun, accidente şi moarte violentă de toate felurile – schimbă raportul în favoarea femeilor, ceea ce face ca la nivelul întregii populaţii femeile să fie mai numeroase (51%). Este o caracteristică a populaţiilor europene.
Raportul dintre sexe la naştere poate fi însă distorsionat brutal în contextul unei anumite politici demografice şi al unui model cultural în care preferinţa pentru băiat este deosebit de puternică. Este cazul Chinei. Politica în domeniul populaţiei a avut şi are drept slogan oficial „un cuplu-un copil”. Folosirea masivă a avortului pentru a favoriza naşterea băieţilor a avut drept consecinţă atingerea unui raport de 119 băieţi la 100 de fete (chiar 130 în unele regiuni). Una dintre consecinţele acestei politici a fost recent făcută cunoscută de oficiali şi specialişti chinezi: în jurul anului 2020 vor exista 24 de milioane de tineri bărbaţi care nu îşi vor găsi partenere de căsătorie de vârstă adecvată.
Dacă în Europa populaţia feminină este mai numeroasă decât cea masculină, situaţia este diferită în alte părţi, unde există o mortalitate mai ridicată în rândul femeilor. Este cazul celor mai multe dintre ţările arabe.
Rep: Cum influenţează educaţiarata natalităţii?
Dintotdeauna corelaţia dintre nivelul de educaţie şi fertilitate a fost una negativă. Creşterea nivelului de educaţie, la femei în primul rând, a majorat vârsta la căsătorie şi la naşterea copilului. O educaţie ridicată înseamnă şi emanciparea femeii, o participare mai mare la activităţi economice în afara gospodăriei, independenţa economică a femeii, cu impact direct asupra numărului de copii. Diferenţele considerabile dintre numărul mediu de copii aduşi pe lume până la data recensământului de femeile cu educaţie superioară şi postliceală şi femeile cu educaţie mai inferioară sau fără educaţie la recensământul din martie 2002 confirmă în întregime rolul major al educaţiei în diferenţierea fertilităţii. Dacă ţinem cont de faptul că nivelul fertilităţii care ar asigura simpla înlocuire în timp a generaţiilor şi o populaţie staţionară este de 2,1 copii la o femeie, putem uşor constata că, atât femeile cu educaţie superioară, cât şi cele cu educaţie postliceală ajunse la sfârşitul perioadei fertile a vieţii au o fertilitate net inferioară acestui prag.
O observaţie importantă se impune însă. Introducerea în primăvara anului 2003 a concediului şi indemnizaţiei de creştere a copilului la femeile salariate a avut efecte pozitive, care nu pot fi neglijate. S-a înregistrat o creştere moderată a numărului de copii născuţi de femei salariate, ceea ce compensat continuarea declinului de la femeile nesalariate, din mediul rural în special, şi numărul total de născuţi, ca şi rata natalităţii, şi-au stopat trendul descendent (chiar dacă natalitatea se menţine la o valoare scăzută, inferioară ratei mortalităţii generale şi scăderea populaţiei continuă). Măsura luată în primăvara anului 2003 a dus nu numai la decizie de a avea primul copil în rândul femeilor salariate fără copii, dar şi la decizie de a-l avea pe al doilea copil la un număr de femei salariate. Pe de altă parte, dacă vom examina creşterea relativă şi nu cea absolută a numărului de născuţi la femeile salariate, vom observa că intensitatea relativă a acestei creşteri a fost mai însemnată la femeile salariate cu studii superioare şi, în rândul acestora, la cele necăsătorite şi divorţate. Ponderea născuţilor proveniţi de la femei cu studii superioare era de numai 8% în anul 2002 şi a ajuns la o valoare dublă în anul 2008 – peste 17%.
Rep: Care ar fi soluţiile de rezolvare a problemelor demografice ale României?
Situaţia demografică a României rămâne negativă în toate secţiunile ei majore. În linişte, fără schimbări spectaculoase ori zgomotoase, fără implicaţii economice negative vizibile – menţinerea natalităţii la un nivel scăzut este chiar avantajoasă economic – deteriorarea construcţiei demografice a intrat în cel de-al treilea deceniu. Natalitate scăzută, una dintre cele mai mici valori ale speranţei de viaţă la naştere din UE, o migraţie externă negativă. Problemele nu pot fi tratate disociat pentru că fac parte dintr-un întreg. Altfel spus, dacă s-ar încerca o ameliorare a stării demografice a ţării, abordarea nu poate fi decât globală, chiar dacă priorităţi vor trebui stabilite. Dinamica internă a demograficului este clară: fără redresarea fertilităţii nu poate fi imaginată o schimbare de substanţă în dezvoltările demografice viitoare. Nimeni nu poate şti în ce fel, măsuri economice, sociale, medicale şi de altă natură ar putea schimba nivelul actual al fertilităţii. Dar a nu concepe, fără grabă, cu realism, competenţă şi responsabilitate, o strategie naţională în domeniul populaţiei şi dezvoltării, etalată pe termen lung, înseamnă lipsă de responsabilitate faţă viitorul ţării.
Rep: Ce impact vor avea problemele demografice asupra economiei româneşti pe termen scurt si lung?
Implicaţiile economice ale evoluţiilor demografice din ultimii 20 de ani îşi vor arăta dimensiunea reală pe termen lung. Oricât ar părea de paradoxal, conservarea nivelului scăzut al natalităţii nu are, pe termen scurt, implicaţii economice negative. Dimpotrivă, acest nivel este mai degrabă avantajos economic, atât pentru tânărul cuplu, cât şi pentru societate, fără să ducă la majorarea resurselor economice (financiare, în primul rând) orientate spre sarcină, naştere, creşterea copilului, educaţie, sănătate. Termenul lung arată însă altceva, după 21 de ani de declin demografic provenit esenţial din nivelul scăzut al fertilităţii. Este un preţ care va trebui plătit. Nu scăderea în sine a numărului populaţiei este răul cel mai mare, ci schimbările care au loc în structura pe vârste a populaţiei şi implicaţiile viitoare ale acestor schimbări.
Generaţiile 1990-2010 vor fi cele de la care vor proveni 80% dintre născuţi în anii 2025-2035. Cu actualele rate de fertilitate pe vârste, numărul născuţilor ar ajunge la 160.000 după anul 2023-2024 şi la 130.000 în jurul anului 2040, rata corespunzătoare a natalităţii fiind de opt şi, respectiv, şapte la mie. Rata mortalităţii generale ar urma să crească prin simpla majorare a numărului şi ponderii populaţiei vârstnice. Depopularea masivă a ţării va fi inexorabilă – ea este deja bine instalată şi studii pertinente publicate sub egida Consiliului Europei plasează România în rândul ţărilor europene cu cel mai rapid proces de depopulare.
În schimb, actuala stare de sănătate a populaţiei, nivelul şi caracteristicile mortalităţii au un cost economic dublu. Pe de o parte, la modul general, volumul cheltuielilor populaţiei şi ale societăţii sunt, proporţional, ridicate la o populaţie cu stare precară a sănătăţii (chiar în condiţiile actuale de sărăcie). Pe de altă parte, starea proastă a sănătăţii explică decalajul de 7-8 ani pe care îl avem faţă de ţările dezvoltate în ceea ce priveşte speranţa de viaţă la naştere, decalaj similar şi în privinţa speranţei de viaţă în stare de sănătate (healthy life expectancy) şi, implicit, duratei medii a vieţii active.
Problemele migraţiei externe sunt extrem de complicate pe termen lung. Actuala migraţie temporară pentru muncă a avut şi are efecte economice pozitive indiscutabile. Numărul celor care s-au întors acasă odată cu instalarea crizei economice în ţările în care se află nu este semnificativ. Să nu uităm, însă, că înainte de apariţia crizei existau, în rândul migranţilor, semne ale unei anumite tendinţe de stabilire definitivă în ţările respective. Dacă tendinţa va reveni odată cu trecerea crizei, există riscul unei pierderi umane a cărei dimensiune nu poate fi estimată astăzi. Ar fi o pierdere umană directă dar şi indirectă, prin copiii pe care tinerii migraţi îi vor aduce pe lume acolo şi nu aici.
Rep: Cum va arăta în viitor raportul dintre populaţia activă economic şi cea inactivă?
Iată două cifre de mare semnificaţie: la 100 de persoane adulte (active economic, în cea mai mare parte) revin astăzi 24 de persoane în vârstă de 65 de ani şi peste (preponderent inactive economic). Dacă nu intervine o redresare a natalităţii, care să alimenteze populaţia adultă în viitor, în anul 2050, la 100 de persoane adulte vor reveni 54 de persoane vârstnice. Să nu uităm că populaţia de 65 de ani şi peste la mijlocul secolului va proveni din generaţii aflate în viaţă şi numărul acesteia poate fi calculat cu mare exactitate – 5 milioane (faţă de 3,2 milioane astăzi). Cum va putea fi suportată o astfel de sarcină economică…
