National Bank of Greece a revenit pe profit în 2013, în urma scăderii provizioanelor

Cel mai mare grup bancar elen, National Bank of Greece (NBG), a anunţat, joi, că a revenit pe profit anul trecut, datorită rezultatelor foarte bune obţinute de divizia din Turcia, Finansbank, a costurilor de finanţare mai scăzute şi a reducerii provizioanelor pentru creditele neperformante, transmite Reuters.

În 2013, NBG a înregistrat un profit net de 809 milioane de euro, faţă de pierderi de 2,14 miliarde de euro în 2012.

NBG, a cărei capitalizare bursieră se ridică la 9,83 miliarde de euro, a anunţat că Finansbank a contribuit cu 439 milioane de euro, în ciuda condiţiilor dificile de pe piaţa din Turcia în semestrul doi din 2013.

'Finansbank a arătat o rezistenţă deosebită la condiţiile dificile din Turcia', a afirmat şeful NBG, Alexandros Tourkolias.

Provizioanele băncii elene pentru creditele neperformante au scăzut anul trecut cu 36%, la 1,63 miliarde de euro.

'Îmbunătăţirea climatului economic din Grecia a redus creditele neperformante', a explicat Tourkolias said.

Grecia este în recesiune de şase ani, dar, în 2013, declinul a încetinit la 3,9%, deşi rata şomajului rămâne la un nivel record de aproximativ 27,7%.

National Bank of Greece, care în urma testelor de stres are un deficit de capital de 2,18 miliarde de euro, a reafirmat că nu va recurge la emiterea de acţiuni pentru majorarea capitalului, spre deosebire de alte bănci elene, cum ar fi Alpha şi Piraeus.

Până în 15 aprilie, NBG va trimite Băncii Centrale a Greciei planurile de majorare a capitalului.

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank). AGERPRES