Pe data de 15 august talibanii cucereau capitala Afganistanului, orașul Kabul, la doar câteva luni după ce forțele aliate NATO s-au retras. Acest eveniment a generat o criză fără precedent pentru poporul afgan care se desfășoară în continuare sub privirile întregii comunități internaționale. Cum s-a ajuns în această situație și cum de nicio superputere nu a putut să se impună în fața afganilor?
Nu putem exagera atunci când spunem că poporul afgan este unul cu adevărat războinic. În ultimii 100 de ani au câștigat 3 războaie cu cele mai mari superputeri ale globului: Marea Britanie, Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii.
În timpul Primului Război Mondial Afganistanul a fost una dintre țările neutre în conflict. Când la Paris se semna tratatul de pace, liderul politic al țării, Habibullah Khan, era asasinat de către o grupare anti-occidentală. La putere ajunge fiul său care declară independența față de Marea Britanie. Acest moment duce la un război ce ține aproximativ o lună între trupele britanice staționate în India și militarii afgani, încheiat cu câștigarea independenței Afganistanului.
Având în vedere noua situație, obiectivul guvernului era de a-și lega relații cu alte state. Ieșirea din izolarea externă s-a realizat în prima fază cu Uniunea Sovietică. Încă de dinaintea încheierii păcii Afganistanul a semnat cu Moscova un tratat de prietenie, fiind printre primele state de pe glob care recunoștea conducerea lui Lenin. Liderul bolșevic privea teritoriul afgan ca pe un instrument ce putea garanta pe termen lung securitatea granițelor sovietice din Asia Centrală. Din acest motiv Afganistanul începe să primească ajutoare economice, dar și militare, din partea Uniunii. Primele avioane de luptă ale armatei afgane sunt primite în 1924 (3 la număr), iar din 1925 trupele încep antrenamente comune cu armata sovietică în Pakistan.
O țară dependentă de ajutorul extern
După cel de-al Doilea Război Mondial putem spune că situația politică din Afganistan se mai relaxase. Naționalismul a devenit principala politică de stat în timpul Războiului Rece, iar societatea se moderniza în paralel cu o cooperare strânsă alături de Uniunea Sovietică.
Din anul 1954 până în 1978, guvernul de la Moscova a fost cel mai mare donator de ajutor economic către Afganistan. Chiar dacă sume considerabile de bani au fost pompate în economia afgană, populația a rămas una predominant rurală și angajată în munci tradiționale. În anul 1978, 90% din forța de muncă a țării se ocupa cu agricultura și creșterea animalelor, iar nivelul de producție era unul de subzistență.
Pentru a înțelege nivelul cooperării trebuie să prezentăm și niște cifre: în anul 1973, Uniunea Sovietică a oferit un ajutor de 428 milioane de dolari Afganistanului, aproximativ două treimi din bugetul guvernamental. Doi ani mai târziu, ajutorul sovietic ajunsese la 600 milioane de dolari. În tot acest timp, liderul politic de la Kabul, Mohammed Daud Khan, ducea o politică abilă între cele două mari superputeri, primind ajutor economic atât din partea lui Podgorny, dar și din partea Statelor Unite ale Americii.
Majoritatea banilor erau folosiți pentru a construi infrastructură: drumuri, irigații, rețea electrică etc. În anul 1978 președintele Daud Khan este asasinat, iar comuniștii preiau puterea în urma unei lovituri de stat. Începe un program de reforme specifice, pământul este confiscat, sunt înființate cooperative agricole, iar poporul începe să se revolte. Chiar dacă nu exista nicio tabără politică pro-occidentală în țară, sovieticii încep să se preocupe de problema unei noi lovituri de stat care ar înlocui de la putere guvernul comunist. Mișcarea este considerată de mulți istorici ca fiind una riscantă, mai ales în contextul în care elitele politice de la Kabul erau școlite la Moscova și apropiate regimului. Cei care s-au declarat a fi împotriva comuniștilor erau tabăra radicală, adepții revoluției islamice.
Picătura care umple paharul este trimiterea mai multor trupe militare în Cambogia. Tabăra radical islamică începe să se revolte și organizează proteste împotriva ocupantului ateu care amenința cu cucerirea țării. În paralel exista elita militară afgană care însuma aproximativ 3.700 ofițeri antrenați în Europa de Est și Uniunea Sovietică.
Conflictul care s-a declanșat a fost devastator atât pentru Uniunea Sovietică, cât și pentru Afganistan. Într-un război de gherilă purtat timp de 9 ani se apreciază că între 8 și 11% din populația afgană a fost decimată (până la 1,7 milioane de civili uciși). Războiul din Afganistan a fost considerat de istorici și unul dintre factorii căderii Uniunii Sovietice. Un document declasificat CIA vorbește despre o cheltuială de 15 miliarde de ruble în timpul războiului, 420 de miliarde de dolari ajustați la inflație. La vârful conflictului existau aproximativ 115.000 de militari sovietici în Afganistan.
În această perioadă s-au născut mujahedinii, luptătorii sfinți, care au câștigat războiul împotriva Uniunii Sovietice. După retragerea armatei sovietice în 1988, mujahedinii au încercat să facă o coaliție pentru a guverna țara, iar în următorii 12 ani țara va trece dintr-un război civil într-altul.
Talibanii apar în ecuație încă din anul 1992, însă ajung să aibă o formulă organizată din 1994. Numele lor se traduce în limba română sub forma de „studenți” și ajung în 1996 să conducă trei sferturi din teritoriul Afganistanului, impunând legea Sharia. În ultimii 30 de ani țara nu s-a putut conduce propriu-zis deoarece nicio organizație politică nu a deținut întregul control asupra teritoriului, până recent.
Cât i-a costat pe americani războiul din Afganistan
După atacul asupra Turnurilor Gemene, Statele Unite ale Americii avea să înceapă cea mai lungă intervenție externă din istoria sa. 20 de ani în Afganistan au adus anumite beneficii populației. În 2006, spre exemplu, doar 28% din afgani aveau acces la curent electric, față de 98% în prezent. Americanii au condus misiuni de „nation building” în ultimii 20 de ani, dar fără mari rezultate.
Cercetătorii de la Brown University din SUA au estimat cheltuielile americanilor în Afganistan în jurul a 2,3 trilioane de dolari. Dintre aceștia, 800 de miliarde au fost cheltuite în costuri de război și alte 85 miliarde în organizarea și antrenarea armatei afgane, care a capitulat fără să poarte vreo luptă cu talibanii.
SUA a cheltuit în Afganistan 300 milioane de dolari pe zi în ultimii 20 de ani, câte 8.000 dolari pentru fiecare afgan al țării. Toți acești bani au fost împrumutați de la bănci, iar cercetătorii de la Brown University au calculat că aproximativ 500 de miliarde de dolari au fost plătite numai din dobânzi până la momentul actual. Până în 2050, costul războiului ar putea ajunge la peste 6,5 trilioane de dolari din cauza taxelor, bani plătiți din taxele americanilor.
Articol publicat prima oară în Revista Capital.