Tensiunile cresc în Kosovo! NATO a început să patruleze pe străzi. Mii de militari sunt prezenți în Kosovo

Situația tensionată din Kosovo a determinat trupele Alianței Nord Atlantice (NATO) de menținere a păcii să iasă în patrulare de-a lungului șoselei principale care leagă Serbia de Kosovo.  Trupele NATO au fost conduse de militarii americani.

Peste 3.800 de militari ai Alianței Atlanticului de Nord (NATO) sunt prezenți în acest moment în Kosovo, iar printre ei se află și militari români.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că trupele de menținere a păcii ale alianței sunt pregătite să intervină în cazul în care tensiunile dintre Kosovo și Serbia vor crește, în timp ce cei doi vecini din Balcani se pregătesc pentru noi discuții facilitate de Uniunea Europeană pentru normalizarea relațiilor.

„În timp ce situația de pe teren s-a îmbunătățit, este responsabilitatea tuturor părților – în special a oficialilor de la Belgrad și Pristina – să prevină o nouă escaladare”, a declarat Stoltenberg într-o conferință de presă comună cu președintele sârb Aleksandar Vucic la Bruxelles, la 17 august, în ajunul unei noi runde de discuții între cele două țări.

„Fac apel la toate părțile să dea dovadă de reținere și să evite violența. NATO continuă să monitorizeze îndeaproape situația de pe teren. Misiunea noastră de menținere a păcii KFOR rămâne concentrată pe mandatul său ONU. În cazul în care stabilitatea este pusă în pericol, KFOR este pregătită să intervină”, a declarat el.

Kosovo și Serbia vor să ajungă la un acord cuprinzător

Kosovo și Serbia s-au angajat în dialogul condus de UE din 2011, cu scopul de a ajunge la un acord cuprinzător și obligatoriu din punct de vedere juridic privind normalizarea relațiilor.

Vucic a declarat că se așteaptă la discuții „dificile” cu omologul său kosovar, Albin Kurti, deoarece cei doi „nu sunt de acord aproape cu nimic”.

„Avem istoria noastră, care nu este una ușoară, care nu este una simplă. Dar dorim să consolidăm în continuare cooperarea atât pentru… NATO, cât și pentru… și dorim să evităm orice fel de posibilitate de escaladare sau de conflict”, a declarat Vucic.

În iunie, cele două părți au convenit să adopte o foaie de parcurs pentru punerea în aplicare a acordurilor energetice în cadrul dialogului condus de UE.

Invazia Moscovei în Ucraina a sporit apelurile de a apropia de UE nu numai Kosovo și Serbia, ci și Muntenegru, Albania, Macedonia de Nord și Bosnia și Herțegovina, prin aderare deplină sau printr-o alternativă, scrie Radio Free Europe.