Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a îndemnat, luni, Turcia, principala aliată a Azerbaidjanului, „să-şi folosească influenţa pentru a calma tensiunile” în Nagorno Karabah, unde luptele sunt în toi între armata azeră şi separatiştii armeni, transmite FRANCE 24.
Într-o conferinţă de presă organizată luni, 5 octombrie, la Ankara, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut Turciei, principala aliată a Azerbaidjanului, să intervină pentru a calma tensiunile în Nagorno Karabah. O regiune separatistă pe care Baku încearcă s-o recucerească cu sprijinul lui Recep Tayyip Erdogan.
„Mă aştept ca Turcia să-şi folosească influenţa pentru a calma tensiunile”, a declarat Jens Stoltenberg cu ocazia acestei întâlniri cu şeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu.
„Toate partidele trebuie să înceteze imediat luptele şi să se îndrepte spre o soluţie paşnică”, a adăugat el. Mevlut Cavusoglu, a cărui ţară susţine sfârşitul „ocupaţiei” Nagorno Karabahului de către separatiştii sprijiniţi de Armenia, a estimat că NATO ar trebui „să ceară şi Armeniei să se retragă” din enclavă şi să respecte „integritatea teritorială a Azerbaidjanului”. El a acuzat de asemenea Armenia că ar „comite crime de război” atacând zone populate de civili, potrivit FRANCE 24.
Tensiunile dintre Turcia şi Grecia la ordinea zilei
În cursul discuţiei lor, Jens Stoltenberg şi Mevlut Cavusoglu au vorbit de asemenea despre tensiunile din jurul explorărilor de hidrocarburi în Mediterana de Est între Turcia de o parte, Grecia şi Cipru de cealaltă. După demonstraţii de forţă şi declaraţii marţiale în august, Ankara şi Atena s-au pus de acord în septembrie să reia „negocieri exploratorii”.
Semn al unei voinţe de a calma, joi s-a ajuns la un acord, la NATO, între Grecia şi Turcia pe un mecanism pentru a evita conflictele. „Nu vrem incidente între aliaţi (în cadrul NATO), a afirmat Mevlut Cavusoglu comentând acest acord.
„Am speranţa că disputele (între Turcia şi Grecia) pot fi de acum rezolvate prin negocieri, în spiritul solidarităţii între membrii Alianţei”, a spus Jens Stoltenberg, care urmează să fie primit în cursul serii de preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan.
În ceea ce pare a fi un nou gest de calmare al Ankarei, nava turcă de prospectări de hidrocarburi Yavuz a părăsit luni zona maritimă a Ciprului pentru a se întoarce lângă coastele turceşti. „Plecarea navei Yavuz este un nou pas binevenit în sensul dezescaladării în Mediterana de Est şi sperăm să mai vedem şi alţii în această direcţie”, a reacţionat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Peter Stano.
Liderii Uniunii Europene, reuniţi vineri în summit la Bruxelles, au adresat Turciei un mesaj de fermitate însoţit de o ameninţare cu sancţiuni dacă nu opreşte forajele, considerate ilegale, în apele teritoriale ale Ciprului.