Potrivit publicației americane National Interest, „moartea cerebrală” a alianței care a ajuns la 71 de ani, așa cum spunea despre ea președintele francez Emmanuel Macron, necesită perfuzii mai puternice decât o simplă revenire la situația de dinainte de venirea lui Trump la Casa Albă. Un nou studiu, comandat de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, vorbește și de reînnoire și de reformă, cu un puternic accent pe provocarea chineză.

Cele 138 de recomandări specifice ale raportului grupului de reflecție independent „NATO 2030: Uniți pentru o nouă eră” par ușor de planificat pentru implementare. Elementele sale privind China variază de la combaterea dezinformării la consolidarea legăturilor cu partenerii asiatici.

Unele dintre aceste recomandări sunt însă vagi. Și, explică NI, membrii NATO ar trebui să reziste oricărei încercări de reorientare substanțială a alianței privind contracararea Chinei. NATO nu are instrumentele militare, voința socială și imperativul strategic de a-și arunca privirea la est de Suez.

Navele NATO nu sunt la înălțimea unei astfel de sarcini. Chiar dacă Marea Britanie a cheltuit mult din bugetul său de apărare pe o pereche de portavioane convenționale și pe avioane F-35B, multe alte state NATO nu au standarde înalte, nici nave capabile și rentabile.
În Atlanticul de Nord, NATO poate lansa doar șase submarine de atac. Deși situația s-a îmbunătățit ușor din 2018 alianța ar putea conta pe o singură aeronavă de patrulare maritimă peste Atlanticul de Nord.
De asemenea, NATO a demonstrat că nu se poate descurca fooarte bine în misiuni „în afara zonei”. Mult-laudatul angajament de două decenii din Afganistan e doar exemplu. Chiar și în Libia, NATO s-a străduit să ducă un război aerian limitat. Doar opt dintre cele 28 de state membre au ales să participe, iar majoritatea dintre ele au rămas fără muniție sau piese de schimb.
Cea mai mare problemă apare când vine vorba de China, fiind clară lipsa voinței europene de a înfrunta marea putere militară. Lideri ca Stoltenberg pot clama „China nu împărtășește valorile noastre”, dar, în afară de această retorică, sunt puține dovezi că membrii NATO din Europa vor o confruntare cu Beijingul.
Europa s-a trezit în fața pericolelor legate de rețeaua 5G a Huawei, iar coronavirusul a amplificat suspiciunea europeană față de China.

În loc să tragă Europa într-o competiție cu China pentru care nu are nici mijloacele, nici motivația, NATO ar servi cel mai bine tuturor membrilor săi, inclusiv SUA, dacă s-ar concentra asupra amenințărilor la adresa securității cu care se confruntă Europa. Iar Rusia rămâne cea mai importantă dintre aceste provocări. Extinderea noului START, revenirea la Tratatul „Cer Deschis” și alte deschideri diplomatice ar putea aplana tensiunile și restabili un grad de încredere. În loc să devină o anexă cu jumătate de normă în Asia, NATO poate contribui la controlarea Chinei, concentrându-se pe Rusia. Dacă Rusia și China continuă să se apropie devenind aliați, e puțin probabil ca Statele Unite să aibă resursele necesare pentru a concura cu ele.
Drept concluzie, Alianța nu trebuie să privească mai departe de cartierul său. NATO își poate servi cel mai bine aliații și securitatea globală rămânând concentrată pe securitatea Europei.