Desi este dificil sa separi costurile care in mod legitim pot intra in contul aderarii si sa evaluezi strict economic beneficiile generate de apartenenta la NATO, o balanta trebuie facuta, macar pentru a sti cu ce indreptatire ne vor spune guvernantii, la stramtoare, ca ar fi putut face mult mai mult pentru tara daca n-ar fi trebuit sa plateasca facturile integrarii. Suma costurilor pana in 2007 este o cifra relativa, din care cea mai mare parte este data de efortul de modernizare a armamentului. Aceasta cheltuiala este insa parte a unui buget de aparare decent, in cota de 2,38% din PIB, iar secretarul de stat George Cristian Maior, seful Departamentului pentru Integrare Euroatlantica si Politica de Aparare din MapN, ne asigura ca procentajul nu se va clinti timp de sase ani incolo, fiind rezultatul unui angajament ferm si bilateral intre Bucuresti si Bruxelles. Iar daca programele de inzestrare vor deveni mai costisitoare in acest rastimp cheltuielile pentru instruirea militarilor vor spori, aceasta se va putea intampla pentru ca armata se va reduce numeric cu inca 25%, iar PIB va creste constant si alert, adaugand anual intre 80 si 150 milioane dolari la bugetul MApN.
100 de milioane de dolari, bani de buzunar si de protocol
La costurile mari si vizibile – dintre care unele au fost deja platite, iar altele ne reveneau oricum, indiferent ca intram sau nu in Alianta – se adauga o suita de cheltuieli mai marunte, ascunse si mai greu de estimat. Astfel, anual, Romania va trebui sa contribuie la bugetul militar si la cel civil al NATO (in suma de 900 milioane USD), dar si la fondul de investitii, care este variabil; cota Romaniei se va negocia, dar ea va fi probabil cam 60% din ceea ce varsa acum Polonia, deci aproximativ 25 milioane USD. Delegatiile permanente ale Romaniei vor avea nevoie de sedii la Bruxelles (ultimul achizitionat a costat sapte milioane USD, fara echipamente) si de cheltuieli de reprezentare potrivite noului statut de membru al clubului. Tot anul viitor se vor purta negocieri, se va face lobby in toate capitalele europene si se vor angaja servicii de consultanta; costul lor va intrece probabil fondul de 36 milioane USD alocat de guvernul bulgar. In sfarsit, dar fara a epuiza lista, Romania va face in continuare cheltuieli pentru gazduirea de reuniuni interaliate (cum a fost „Primavara Noilor Aliati”, cu o nota de plata de un milion de dolari, ori sedintele comitetelor Brigazii din Balcani SEEBRIG, pentru care ne pregatim cu vreo 400.000 USD). Vom mai renova si moderniza cel putin bazele de la Fetesti si Kogalniceanu pentru tranzitul trupelor NATO, capitol la care cifra de referinta este sapte milioane USD, cat a costat cazarma SEEBRIG. Prezenta trupelor noastre peste granita, care ne-a costat in acest an 50 milioane USD, va spori cu 25% in 2003 s.a.m.d.
Beneficiile nu vor veni imediat, nu in masa si nu automat. De pilda, siguranta investitiilor straine este mai dependenta de calitatea mediului de afaceri decat de NATO, iar efectele in acest plan vor aparea pe termen mediu si lung, ca atunci cand investesti intr-o hidrocentrala. In mod cert, insa, vom cumpara o pace teritoriala si politica la cel mai bun raport calitate-pret. Daca excludem perioada de dupa Revolutie, cand am avut o securitate incerta si relativ costisitoare, si comparam situatia actuala cu anul 1989, vom vedea imediat diferenta. Pe vremea strategiei de „aparare a intregului popor” impotriva tuturor, factura Armatei era 3,6% din PIB, adica 1.819 milioane USD, in timp de in 2003, la 2,38% din PIB, vom achita 1.197 USD. Cu restul de 622 de milioane USD, daca i-am avea, am putea cumpara doua escadrile de avioane de lupta F-16 in fiecare an.
Nu toata Romania este bine venita in NATO
Cel putin in urmatoarele 18 luni, pana la ratificarea aderarii de catre toate cele 19 tari membre, Guvernul va trebui sa creeze resursele pentru respectarea angajamentelor asumate, atat in domeniul militar, cat si economic sau politic, ceea ce face din aderarea la Alianta o constrangere mai dura si mai dramatica decat orice acord cu UE sau cu FMI. „Intrarea in NATO – comenteaza dna Norica Nicolai, secretarul Comisiei pentru Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala a Senatului – ar trebui sa insemne pentru noi finalizarea politica a tranzitiei, atat sub aspectul sistemului democratic, cat si al functionarii unei economii de piata reale. Statul va trebui sa plece din economie. Nu cred ca avem sanse sa facem aceste lucruri in urmatoarele 18 luni.”
Directorul Centrului de Studii Politice si Analiza Comparata, Dorel sandor, constata ca impactul institutional pozitiv al integrarii, cel mai important soc structural de la Revolutia din decembrie 1989, este contrabalansat de extinderea coruptiei. „Integrarea inseamna nu numai noi institutii, structuri si norme, ci mai ales introducerea unor proceduri de operare, care noua ne lipsesc, motiv pentru care Romania apare ca o tara suspecta, indoielnica. Schimbarile institutionale s-au produs deja in Ministerul Apararii si in comunitatea informativa, altfel invitarea Romaniei la Praga n-ar fi fost posibila. Schimbari au inceput sa se produca si in bugetul de stat, in legislatie, iar anul viitor, pe perioada negocierilor, li se vor adauga altele. Aceste institutii vor functiona de acum inainte dupa standardele NATO sau deloc; nu exista paliere de tip second-hand, nici nu se va admite o versiune romaneasca de conduita. Pe de alta parte insa, coruptia afecteaza grav prestatia institutiilor si deformeaza totul: si relatia de reprezentare democratica, si libera initiativa, si mecanismul de decizie guvernamentala, si canalele de comunicare publica, si justitia. Coruptia nu inseamna Pavalache, ci un intreg mecanism, iar aceste cercuri clientelare reprezinta acea parte din Romania care nu intra in NATO si nu va intra vreodata. Este mult mai grava coruptia din aparatul guvernamental decat ar fi infiltrarea unor agenti inamici in structurile informative. Adevarata frontiera a NATO va fi, pentru noi, una interioara, institutionala, ce ne va separa de functionarea normala a Aliantei.”
