NATO va continua să își consolideze parteneriatul cu Japonia în contextul războiului din Ucraina, a declarat marți secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în timpul unei vizite în Japonia, unde se va întâlni cu premierul Fumio Kishida.
NATO își întărește parteneriatul cu Japonia
„Războiul din Ucraina contează pentru noi toți și, prin urmare, suntem, de asemenea, foarte recunoscători pentru sprijinul pe care Japonia îl oferă, folosind și avioanele și capacitățile de transport de marfă”, a declarat Jens Stoltenberg în timpul unui scurt discurs după ce a inspectat baza aeriană Iruma a Forțelor de Autoapărare japoneze.
Călătoria sa, care a inclus o oprire în Coreea de Sud, are ca scop consolidarea legăturilor cu aliații occidentali din Asia, în contextul războiului din Ucraina și al creșterii concurenței cu China.
NATO îndeamnă Coreea de Sud să sporească sprijinul militar acordat Ucrainei
Luând cuvântul luni la Seul, Stoltenberg a îndemnat Coreea de Sud să își sporească sprijinul militar pentru Ucraina, citând alte țări care și-au schimbat politica de a nu furniza arme țărilor aflate în conflict în urma invaziei Rusiei.
Vorbind la Institutul Chey pentru Studii Avansate din Seul, el a mulțumit Coreei de Sud pentru ajutorul său neletal acordat Ucrainei, dar a îndemnat-o să facă mai mult, adăugând că există o „nevoie urgentă” de muniție.
„Îndemn Republica Coreea să continue și să intensifice sprijinul militar”, a spus el.
Stoltenberg: Aliații NATO și-au schimbat politica de exportare a armelor
„Până la urmă, este o decizie pe care trebuie să o luați, dar voi spune că mai mulți aliați NATO care au avut ca politică să nu exporte niciodată arme către țări aflate în conflict și-au schimbat această politică acum”, a spus el, făcând referire la Germania, Suedia și Norvegia.
Rusia numește invazia, lansată la 24 februarie, o „operațiune specială” pentru a îndepărta amenințările la adresa propriei securități. La polul opus, Kievul şi Occidentul o consideră drept agresiune neprovocată şi nejustificată, prima de acest fel în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.