Războiul din Ucraina a luat prin surprindere întreg globul, iar în țările vecine domină teama că planul lui Vladimir Putin s-ar schimba dintr-un moment în altul. În acest sens, se iau măsuri drastice.

Anunțul a fost făcut de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Potrivit acestuia, în cazul în care Suedia va decide să solicite admiterea în NATO, Alianţa Nord-Atlantică va intensifica prezenţa militară în apropierea ei.

Totodată, el a mai subliniat și faptul că procesul de aderare la NATO este unul destul de amplu și totodată, vizează și un puternic angajament politic al organizației.

Anunțul făcut de Jens Stoltenberg

„Trebuie să reamintim că, în cursul eventualului proces de aderare la NATO, va exista un puternic angajament politic al organizaţiei pentru susţinerea securităţii Suediei. Avem mai multe modalităţi de a face acest lucru, în special printr-o prezenţă intensă a NATO şi a forţelor sale în regiunile din apropierea Suediei şi în Marea Baltică”, a declarat Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat postului suedez de televiziune SVT, conform cotidianului Le Figaro.

Menționăm faptul că de când Rusia a invadat Ucraina, tot mai multe țări iau în calcul să adere la NATO. Printre acestea se numără Ucraina, Suedia, dar și Finlanda, care analizează constant posibilitatea de a depune cereri în acest sens.

Spre exemplu, premierul Finlandei, Sanaa Marin, a cerut miercuri o decizie cât mai rapidă a NATO privind admiterea, adăugând că speră să existe o ratificare cât mai rapidă.

„Sperăm să avem o ratificare cât mai rapidă a acordului de admitere de către statele membre NATO. Aceasta ar fi cea mai bună garanţie de securitate pe care am putea-o avea. Sigur că discutăm în mod specific cu cele mai mari ţări din NATO pe tema garanţiilor de securitate şi a problemelor de securitate pe care le-am putea avea în perioada interimară”, a afirmat premierul Finlandei, făcând referit la discuțiile cu oficiali din Statele Unite, Marea Britanie, Germania şi Franţa.

Amenințări venite din Rusia

De celalată parte însă, Vladimir Putin nu este de acord cu o astfel de situație. Kremlinul a avertizat încă de câteva zile că o eventuală admitere a Suediei şi Finlandei în NATO va atrage consecinţe extrem de grave în ceea ce privește securitatea.

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.

„NATO nu este tipul de alianţă care garantează pace şi stabilitate, iar extinderea nu va aduce securitate pe continentul european. Alianţa Nord-Atlantică rămâne un instrument conceput pentru confruntare”, a declarat recent Dmitri Peskov. Totodată, el a mai subliniat și faptul că Rusia va trebui să „reechilibreze situaţia” dacă Suedia şi Finlanda devin membre NATO.