Secretarul general adjunct al NATO a declarat miercuri că Federația Rusă trebuie să permită inspecția Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) la centrala nucleară de la Zaporojie, aceasta fiind o obligație internațională. De asemenea, Mircea Geoană a întărit încă o dată mesajul NATO privind războiul lui Putin din Ucraina, care trebuie să înceteze.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a transmis miercuri că inspecţia AIEA la centrala nucleară din Zaporojie reprezintă o obligaţie internaţională, la care Federaţia Rusă este parte şi pe care este obligată să o onoreze.
Inspecția AIEA reprezintă o obligație internațională
„După deja mai mult de 6 luni de război injust, ilegal şi iraţional împotriva Ucrainei, a folosi un astfel de obiectiv strategic, cum este cazul centralei nucleare din Zaporojie, în alte scopuri decât cele strict reglementate în cadrul naţional şi internaţional reprezintă o atitudine iresponsabilă şi provocatoare”, spune secretarul general adjunct al NATO.
Potrivit lui Mircea Geoană, „inspecţia AIEA reprezintă o obligaţie internaţională, la care Federaţia Rusă este parte şi pe care este obligată să o onoreze”.
„Mesajul meu, al Secretarului General NATO şi al celorlalţi lideri aliaţi este foarte clar: războiul preşedintelui Putin împotriva Ucrainei trebuie să înceteze, iar forţele ruse trebuie să se retragă de pe teritoriul acestui stat suveran”, mai afirmă Geoană în mesaj.
„NATO rămâne extrem de vigilentă, iar Flancul Estic al Alianţei beneficiază de cel mai înalt nivel de apărare din ultimii ani”, completează oficialul NATO.
Situația „este complet scăpată de sub control”
Şeful AIEA, Rafael Grossi, a avertizat, la începutul lunii, că Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa aflată în Ucraina, „este complet scăpată de sub control” şi a adresat un apel urgent Rusiei şi Ucrainei pentru a permite experţilor să viziteze rapid centrala, cu scopul de a stabiliza situaţia şi a evita un accident nuclear, relatează The Associated Press.
Vladimir Rogov, un oficial instalat de Rusia la Enerhodar, a declarat luni că de 25 de ori obuziere M777 fabricate din SUA au lovit în apropierea centralei nucleare şi a zonelor rezidenţiale într-o perioadă de două ore.
Agenţia de ştiri Interfax din Rusia, citând serviciul de presă al administraţiei desemnate de Rusia în Enerhodar, a declarat că forţele ucrainene au deschis focul, cu explozii în apropierea centralei electrice.
Dar, potrivit şefului administraţiei districtului Nikopol, care se află peste râu de Enerhodar şi rămâne sub control ucrainean, forţele ruse au fost cele care au bombardat oraşul pentru a încerca să facă să pară că Ucraina îl ataca.
„Ruşii cred că pot forţa lumea să respecte condiţiile lor prin bombardarea centralei Zaporojie”, a scris Andriy Yermak, şeful personalului prezidenţial ucrainean, pe Twitter.