Finalul lunii iunie stă sub semnul summit-ului NATO de la Madrid. Totuşi, într-o perioadă în care NATO ar trebuie să manifeste solidaritate, Alianţa pare divizată, se arată într-un material publicat de Sabah. Cum vor influenţa cererile Turciei reuniunea Alianţei Nord-Atlantice?
În ultimele două zile ale lunii iunie se va desfăşura la Madrid summit-ul NATO. Acest summit este important din punctul de vedere al revizuirii conceptului strategic 2030 şi al mesajelor care vor fi transmise către Rusia şi China.
Ce se va anunţa la summit-ul NATO cu privire la ameninţările din partea Rusiei şi Chinei?
S-a anunţat că secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, va declara că „Rusia nu mai este un partener, ci o ameninţare” şi va caracteriza ascensiunea Chinei drept „o sfidare” la adresa intereselor, valorilor şi securităţii Alianţei.
Summit-ul de la Madrid atrage atenţia tuturor capitalelor şi din punctul de vedere al cererilor pentru aderare (ale Suediei şi Finlandei) şi al relaţiilor dintre aliaţi. Este cunoscut faptul că după ce preşedintele Erdoğan a anunţat condiţiile pentru aderarea celor două ţări, diplomaţii occidentali au apelat la diplomaţia itinerantă între Turcia şi Suedia şi Finlanda.
Ankara cere acestor două ţări să dovedească în mod concret că au încetat sprijinul acordat organizaţiei teroriste PKK/YPG (Unităţile de Apărare a Poporului – n.red.) şi ridicarea embargoului impus Turciei în industria de apărare. Turcia consideră că aceste cereri sunt îndreptăţite pentru aderarea la Alianţa Nord-Atlantică.
Şi totuşi presa din Grecia susţine că prim-ministrul Mitsotakis îşi va extinde campania împotriva Turciei începută la Washington şi la Madrid. Aceste dispute sunt considerate de unii experţi ca fiind subiecte care vor lăsa impresia că, într-o perioadă în care NATO trebuie să manifeste solidaritate, Alianţa este divizată, potrivit Sabah.com.tr.
O nouă eră pentru NATO a început anul acesta, pe 24 februarie
Invadarea Ucrainei de către Rusia la 24 februarie a reprezentat începutul unei noi ere pentru NATO. Primele reacţii faţă de invazie (sancţiuni dure, creşterea bugetului pentru apărare, ajutorul militar acordat Ucrainei şi trimiterea de noi militari în flancul estic al Alianţei) au fost percepute drept solidaritate.
Dar după 4 luni de zile, faptul că Rusia continuă să domine în sudul Ucrainei, a evidenţiat faptul că acest război va fi unul de durată. Nici măcar vizita de susţinere a patru lideri europeni la Kiev nu a acoperit divizarea din interiorul Europei în problema „Ce ar trebui făcut împotriva Rusiei?: a) să ne împăcăm, b) să continuăm războiul mult mai eficient, trimiţând arme grele în Ucraina.
Bineînţeles că prin această invazie, Rusia nu mai este „partenerul” Europei, ci a devenit „ameninţare”. Liderii occidentali care şi-au dat seama de acest lucru au început să transmită diverse mesaje. Referindu-se la extinderea NATO în urma invadării Ucrainei de către Rusia, Papa Francisc a spus:”Poate a fost provocată în acest fel”.
Şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de vizita la Kiev declarase: „Nu ar trebui să umilim Rusia pentru ca atunci când se va încheia războiul să putem construi o cale de ieşire prin canalele diplomatice.”
Aceste exemple ne arată că pe măsură ce războiul se va prelungi, în interiorul alianţei occidentale atitudinea comună împotriva Rusiei va slăbi. Iar Putin continuă discursurile sale naţionaliste.
A comparat mutările sale expansioniste cu ocuparea coastei Mării Baltice în războiul cu Suedia din vremea ţarului Petru cel Mare, în secolul 18. Mai mult, şi în discursul rostit la Forumul Economic de la Sankt Petersburg a sfidat Occidentul declarând că „ordinea mondială unipolară s-a încheiat”. A susţinut că sancţiunile impuse Rusiei nu au afectat-o, ci dimpotrivă au afectat economiile Europei şi ale SUA.
Turcia a dat întotdeauna NATO mai mult decât a luat
Într-un asemenea climat internaţional se va desfăşura summit-ul de la Madrid, iar ţările membre NATO trebuie să adopte decizii raţionale pentru solidaritatea internă a Alianţei. Iar în fruntea acestor decizii se găseşte sprijinul acordat luptei Turciei împotriva PKK şi FETÖ.
Din anul 2001 şi până în prezent, lupta împotriva terorismului se află pe agenda NATO. În principiu, Turcia nu se opune extinderii NATO. Turcia, care de 70 de ani a dat întotdeauna Alianţei Nord-Atlantice mai mult decât a luat, doreşte un comportament în conformitate cu spiritul de alianţă.
Aşteaptă ca Suedia şi Finlanda să îndeplinească criteriile de aderare. Într-un sistem internaţional în schimbare, Stoltenberg este cel care vede cel mai locul în care se află Turcia. Liderii NATO ar trebui să-şi amintească „importanţa strategică a Turciei faţă de Europa, Rusia, Irak şi Siria” şi că „nicio ţară NATO nu a suferit atât de mult ca Turcia din cauza terorismului”.
Astfel se asigură solidaritatea în interiorul Alianţei. Dacă Mitsotakis va avea o agendă împotriva Turciei la Madrid, în ciuda măsurilor Greciei care încalcă dreptul internaţional, răspunsul l-a primit deja de la preşedintele Erdoğan: „Băgaţi-vă minţile în cap”. A ignora cererile îndreptăţite ale Turciei ar umbri summit-ul extrem de important de la Madrid.