Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a dezminţit sâmbătă seară orice „întărire” a prezenţei sale la frontiera cu Belarus, dând asigurări că alegaţiile în acest sens sunt „nefondate”, după o serie de declaraţii ale preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, notează AFP.
„Orice afirmaţie referitoare la întărirea prezenţei NATO la frontiera cu Belarus este nefondată. După cum am mai spus clar, NATO nu reprezintă nicio ameninţare pentru Belarus sau pentru orice altă ţară şi nu există nicio întărire militară în regiune”, a subliniat purtătoarea de cuvânt a Alianţei, Oana Lungescu, într-un comunicat.
Alianţa Nord-Atlantică a adăugat că se aflăîntr-o poziţie „strict defensivă”.
„Rămânem vigilenţi, pregătiţi să descurajăm orice agresiune şi să ne apărăm aliaţii. Îndemnăm Minskul să dea dovadă de un respect total al drepturilor fundamentale”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.
La rândul său, Polonia a calificat declaraţiile liderului belarus ca „propagandă a regimului”, în timp ce preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a vorbit despre „declaraţii complet nefondate despre ameninţări externe imaginare”.
Lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, care a condus cea mai mare provocare la adresa regimului de la Minsk în cei 26 de ani de când preşedintele Aleksandr Lukaşenko se află la putere, a declarat într-un interviu difuzat vineri că nu va candida la preşedinţie dacă se vor organiza noi alegeri, informează Reuters. Tihanovskaia, principala rivală electorală a preşedintelui Lukaşenko la controversatele alegeri prezidenţiale din 9 august în care acesta a fost declarat învingător, a fugit în Lituania. Ea a ieşit din anonimat pentru a-l înlocui pe soţul său, Serghei Tihanovski (un blogger cunoscut în Belarus) în cursa electorală, după ce acesta a fost băgat la închisoare de regim în luna mai.
Mesajul transmis de Svetlana Tihanovskaia
„Nu intenţionez să conduc”, a răspuns Tihanovskaia într-un interviu acordat Belsat TV, întrebată dacă ea sau soţul ei vor candida la preşedinţie în cazul în care vor fi organizate noi alegeri, aşa cum solicită opoziţia. Întrebată dacă s-a săturat de politică, aceasta a răspuns: „Mai mult decât de-ajuns”.
Fosta profesoară de engleză în vârstă de 37 de ani nu şi-a propus să devină liderul rezistenţei populare împotriva regimului Lukaşenko. Însă, când soţul ei a fost închis iar alţi candidaţi au fost împiedicaţi să candideze la alegeri, Tihanovskaia a devenit principalul contracandidat al şefului statului. La începutul acestei săptămâni, Svetlana Tihanovskaia a afirmat că este pregătită să conducă Belarusul, o ţară cu 9.5 milioane de locuitori, şi a solicitat crearea unui mecanism legal care să asigure posibilitatea organizării de noi alegeri prezidenţiale.