NATO reacţionează după ce Rusia şi-a anunţat noua doctrină militară

NATO reacţionează după ce Rusia şi-a anunţat noua doctrină militară, în care precizează că SUA şi Alianţa Nord-Atlantică sunt principalele ameninţări la adresa Moscovei.

Purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, transmite că actuala criză a fost provocată de Rusia care s-a amestecat în treburile Ucrainei, nu de decizia Alianţei de a-şi întări flancul estic ca urmare a anexării Crimeei.

Acţiunile Moscovei au primit, pe de altă parte, sprijinul fostului preşedinte Mihail Gorbaciov, care îl consideră pe Vladimir Putin drept un adevărat salvator al Rusiei.

"Toate acţiunile întreprinse de NATO pentru a asigura securitatea membrilor săi sunt în mod evident defensive prin natura lor, proporţionate şi în conformitate cu dreptul internaţional", comentează, pe contul personal de Twitter, purtătorul de cuvânt al Alianţei, Oana Lungescu, potrivit digi24.ro.

Noua doctrină militară a Rusiei, semnată de preşedintele Vladimir Putin, prevede că principalele riscuri externe pentru ţară sunt extinderea capabilităţilor militare ale NATO şi destabilizarea din mai multe regiuni.