El şi-a exprimat speranţa într-o anulare completă a îngheţării averilor libiene de către Consiliului de Securitate, subliniind că Libia are nevoie de aceşti bani.
Responsabilul libian a mai declarat că noul regim libian nu va face o ţintă din africanii stabiliţi în Libia acuzându-i că au susţinut forţele lui Gaddafi, precizând că sunt şi libieni acuzaţi că au susţinut aceste forţe, nu numai africani.
Fostul lider libian Muammar Gaddafi avea în rândul trupelor sale mercenari proveniţi în special din alte ţări africane. Amnesty International s-a declarat la sfârşitul lunii august îngrijorată în legătură cu ‘situaţia persoanelor suspectate de a fi luptat de partea colonelului Gaddafi, în special libieni de culoare şi africani din statele subsahariene’, considerând că aceştia sunt "într-o situaţie de risc major (ameninţaţi) în faţa unor posibile rele tratamente din partea forţelor care se opun lui Gaddafi".
Consiliul de Securitate al ONU a anunţat la 16 septembrie ridicarea parţială a deciziei de îngheţare a averilor libiene, dar măsurile luate împotriva fostului lider libian, familiei şi colaboratorilor săi apropiaţi rămân în vigoare.AGERPRES/(Sorin Popescu).
Sursa: Agerpres