Navalnîi, luat în vizor de Parchetul rus. În condiţiile în care acesta avea o condamnare de 3 ani şi jumătate de închisoare cu suspendare în momentul faptelor, Parchetul a cerut de asemenea ca opozantul să ispăşească şi pedeapsa respectivă, conform afp.com.
De asemenea, un alt tribunal a decis deja luna aceasta transformarea pedepsei cu suspendare în una cu executare.
Aleksei Navalnîi este luat în vizor de Parchetul rus
Militantul anticorupţie este acuzat că ar fi distribuit informaţii „mincinoase” şi „injurioase” cu privire la un veteran de război, care apărase într-un videoclip al campaniei din vara trecută referendumul privind întărirea puterilor lui Vladimir Putin. Opozantul îi calificase pe cei care interveneau în acest videoclip, între care veteranul respectiv, drept „ruşine a naţiunii” şi „trădători”.
Procesul a început la 5 februarie, cu mărturia de la distanţă a acuzatorului lui Navalnîi, Ignat Artiomenko, fost combatant în vârstă de 94 de ani, aflat într-o stare de sănătate precară.
Inamic declarat al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, 44 de ani, a fost condamnat la 2 februarie la doi ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru că ar fi încălcat un control judiciar datând din 2014.
El acuză autorităţile că vor să-l reducă la tăcere după ce a supravieţuit, în vara trecută, unei tentative de otrăvire de care îl face responsabil pe preşedintele Vladimir Putin.
Arestarea lui Navalnîi în 17 ianuarie, la întoarcerea sa în Rusia după cinci luni de convalescenţă în Germania, a suscitat manifestaţii de susţinere, reprimate cu brutalitate în toată ţara, cu peste 10.000 de arestări.