Miniştrii Transporturilor din România şi Bulgaria se vor întâlni la Varna, la finalul lunii aprilie, să pună bazele unei structuri comune pentru derularea proiectului Fast Danube, obiectivul principal al acestuia fiind identificarea soluţiilor tehnice pentru asigurarea condiţiilor de navigaţie pe sectorul româno-bulgar al Dunării, informează, joi, ministerului de resort.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, joi, la Bruxelles, a avut loc întâlnirea trilaterală România-Bulgaria-Uniunea Europeană privind Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (SUERD), în cadrul căreia s-a discutat tema condiţiilor de navigaţie pe sectorul româno-bulgar al Dunării.
Participanţii au discutat despre îmbunătăţirea condiţiilor minime de navigaţie pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării, conform recomandărilor Comisiei Dunării.
În acest context, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a reiterat solicitarea de realizare a lucrărilor de întreţinere, iar omologul său bulgar, Ivaylo Moskovski, a anunţat că acestea vor începe în 2018. Astfel, la finalul lunii aprilie, miniştrii Transporturilor din România şi Bulgaria se vor întâlni la Varna să pună bazele unei structuri comune pentru derularea proiectului Fast Danube. Obiectivul principal al acestuia este identificarea soluţiilor tehnice pentru asigurarea condiţiilor de navigaţie pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării.
Potrivit comunicatului, specialişti din cele două ţări vor discuta aspectele tehnice ale proiectului. Acestea sunt asigurate de partea română, însă este necesară realizarea lucrărilor aferente pe sectorul care intră în responsabilitatea părţii bulgare.
În plus, la întâlnirea de la Varna, se vor stabili şi detalii despre funcţionarea liniei de transport cu bacul Călăraşi – Silistra.
„Îmbunătăţirea condiţiilor minime de navigaţie pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării este o prioritate pentru noi. De aceea, este necesar un angajament ferm din partea Bulgariei pentru asigurarea fondurilor necesare. Apreciez disponibilitatea autorităţilor bulgare de a participa la o întrunire pe această temă”, a declarat ministrul Lucian Şova.
Prezent la dezbateri, comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a apreciat că România şi Bulgaria au făcut un pas important pentru realizarea acestui proiect transfrontalier.
‘Este un pas important făcut astăzi de ambele ţări. Vă susţin să faceţi un proiect comun pentru că noi, la Comisie, încurajăm proiectele transfrontaliere. Prin această cooperare nu câştigă numai România şi Bulgaria, ci întreaga regiune’, a declarat Corina Creţu.
Asigurarea condiţiilor minime de navigaţie pe toată perioada anului va constitui predictibilitate pentru proprietarii de mărfuri şi pentru transportatori. Astfel că în portul Constanţa vor intra fluxuri mari de mărfuri şi se va realiza unul dintre obiectivele statului român, de a transforma acest port în port de tranzit pentru toate statele riverane Dunării care nu au ieşire la mare, menţionează, în comunicat, Ministerul Transporturilor.
Reuniunea de la Bruxelles a avut loc la invitaţia comisarului european Corina Creţu, având în vedere interesul comun al celor două state care deţin preşedinţia SUERD în 2018 şi 2019.
AGERPRES