Manoj Kumar era unul dintre cei mai stimați și iubiți actori din India datorită rolurilor interpretate în filme patriotice.
Conform presei din India, Kumar a murit din cauza „problemelor de sănătate legate de vârstă”, a declarat doctorul Santosh Shetty de la Spitalul Kokilaben Dhirubhai Ambani, unde era internat actorul, relatează BBC.
Manoj Kumar avea probleme grave de sănătate
Fiul său, Kunal Goswami, a declarat agenției de presă ANI că actorul avea, de mai mulți ani, probleme grave de sănătate.
Kumar lasă în urmă o moștenire cinematografică bogată, cu roluri în filme patriotice indiene, care i-au adus faima în anii 1960 și 1970.
Pe rețelele de socializare, cei care l-au cunoscut, dar și cei care l-au urmărit jucând în atâtea filme au deplâns dispariția lui.
Mesajul transmis de premierul indian Narendra Modi
Premierul indian Narendra Modi l-a numit o „un simbol al cinematografiei indiane”.
„Creațiile lui Manoj Ji (un termen de respect în hindi) au aprins un spirit de mândrie națională în rândul oamenilor și vor continua să inspire generații intregi”, a scris el într-o postare pe X.
Mulți actori de la Bollywood au deplâns moartea lui, numindu-l o sursă de inspirație pentru generațiile actuale. Actorul Akshay Kumar a spus că a crescut urmărind filmele lui Kumar, care i-au insuflat sentimentul de dragoste și mândrie națională.
A creat momente ”care fac parte din istoria de aur a cinematografiei indiene”
Ajay Devgn l-a lăudat pe Manoj Kumar pentru că a creat momente ”care fac acum parte din istoria de aur a cinematografiei indiene” și i-a mulțumit pentru că i-a inspirat pe mulți.
Kumar, pe numele real Harikrishan Goswami, s-a născut în 1937 în statul nordic Punjab. Și-a făcut intrarea în industria filmului hindi cu filme precum Shaheed, Roti Kapada Aur Makaan și Kranti.
Filmele sale erau pline de fervoare patriotică – trăsătura lui definitorie – explorând teme precum dragostea pentru patrie, luptele fermierilor și sacrificiile luptătorilor din India pentru libertate.
Filmele sale au rezonat profund în rândul publicului indian
Lansate într-un moment în care India se confrunta cu consecințele celor aproape 200 de ani de dominație britanică, filmele sale au rezonat profund în rândul publicului indian. Actorul a fost numit „Bharat Kumar” (numele hindi al Indiei) de către fanii și colegii săi.
Popularitatea sa a dăinuit și în secolul 21, pe rețelele sociale circulând și azi cele mai importante momente din filmele în care ajucat, pentru a cimenta sentimentul patriotic și dragostea de țară.
Kumar a primit numeroase premii de-a lungul anilor
Manoj Kumar a primit numeroase premii de-a lungul anilor, inclusiv Padma Shri – al patrulea cel mai mare premiu civil din India.
Contribuțiile sale la cinematografie i-au adus premiul Dadasaheb Phalke, cea mai mare distincție cinematografică din India.